Debutul Nicoletei Popa – Autorul este plecat în week-end, Ed. Calende, 1997, mă incită să insist puţin asupra perioadei şi împrejurărilor în care s-a petrecut. Ca şi subsemnatul, autoarea e nouăzecistă. Face parte adică din ultima generaţie-grup literar percepută ca atare, înaintea diluării aproape complete a conceptului în apele vremurilor ce aveau să vină, în virtutea unei inerţii egolatre-înfricoşate preluate de la predecesorii lor optzecişti – noi suntem noi şi împreună vom reuşi… Nouăzeciştii au fost totodată primii care au scris şi au publicat în regim de libertate deplină, după aproape cincizeci de ani de mutilări, zbateri, contorsionări de tot felul, impuse sau induse de ceea ce s-a numit cenzură ideologică.
E bine de amintit aici că a existat şi un critic al nouăzeciştilor, pe numele său Dan Silviu Boerescu, în buna tradiţie a optzecistilor care-l aveau pe Ion Bogdan Lefter. Oricum, ambii au plecat în week-end cu mult înaintea celor mai grăbiţi autori din respectivele generaţii literare, pe spinarea cărora au încercat să-şi construiască opera. S-au lăsat păgubaşi – pentru ei timpul n-a mai avut răbdare, aşa cum avusese pentru Nicolae Manolescu şi Eugen Simion, iar de-acum toţi începuseră să intuiască dincotro bat vânturile politicilor literare. Mai ales pentru critici, literatura, comentariul aplicat şi discernerea valorii deveniseră ceva mai puţin decât nişte activităţi de week-end.