„Azi bat la maşina mea de scris un poem idiot”
sau
Mircea Cărtărescu, un „profesionist al literaturii”
„(…) căci sunt scriitorul M.C.
considerat de critică drept liderul
generaţiei ’80, autor premiat.”
Mircea Cărtărescu (nimic, p. 83)
Versul care dă titlul acestui articol îi aparţine lui Mircea Cărtărescu şi poate fi găsit în cartea nimic (cu n mic), apărută la Editura Humanitas, în anul 2010. Cartea a fost nominalizată de curând pentru premiile acordate de Observatorul cultural şi de Radio România Cultural.
Mircea Cărtărescu a publicat până acum şapte cărţi de versuri şi un CD cu versuri alese pe sprânceană, romane, povestiri, studii critice, un jurnal în două reprize, volume de publicistică, o carte pentru copii, în total 24 de titluri, cu tot cu CD-uri, dacă am numărat bine lucrările care figurează în prezentarea din volumul deja menţionat.
Tradus în mai multe limbi şi distins cu mai multe premii, „liderul generaţiei ’80”, după cum singur se numeşte în nimic (p. 83), Cărtărescu pare să fie un scriitor împlinit. Membru declarat „marcant” al Cenaclului de luni condus de Nicolae Manolescu (1977-1983) în vremea când scriitorii vorbeau mai mult cu gura închisă, el a avut şansa de a fi îmbrăţişat de mentorul său, de la debut şi până în vremea din urmă, când criticul avea să declare că Mircea Cărtărescu este
„un profesionist al literaturii, unul din rarii mari scriitori din ultimele decenii ale secolului XX şi din primele ale secolului XXI” (Istoria critică a literaturii române, 2008, p. 1351).
În cele de mai jos mă voi referi doar la dimensiunea poetică a autorului, mai precis la versurile cuprinse în cartea numită nimic. Volumul a fost scris între 32 şi 36 de ani (1988-1992), aşadar, la o vârstă a maturităţii, care ar fi să fie totodată una a maturităţii creatoare, dacă citatele pe care le voi oferi în continuare vor proba acest lucru.
sau
Mircea Cărtărescu, un „profesionist al literaturii”
„(…) căci sunt scriitorul M.C.
considerat de critică drept liderul
generaţiei ’80, autor premiat.”
Mircea Cărtărescu (nimic, p. 83)
Versul care dă titlul acestui articol îi aparţine lui Mircea Cărtărescu şi poate fi găsit în cartea nimic (cu n mic), apărută la Editura Humanitas, în anul 2010. Cartea a fost nominalizată de curând pentru premiile acordate de Observatorul cultural şi de Radio România Cultural.
Mircea Cărtărescu a publicat până acum şapte cărţi de versuri şi un CD cu versuri alese pe sprânceană, romane, povestiri, studii critice, un jurnal în două reprize, volume de publicistică, o carte pentru copii, în total 24 de titluri, cu tot cu CD-uri, dacă am numărat bine lucrările care figurează în prezentarea din volumul deja menţionat.
Tradus în mai multe limbi şi distins cu mai multe premii, „liderul generaţiei ’80”, după cum singur se numeşte în nimic (p. 83), Cărtărescu pare să fie un scriitor împlinit. Membru declarat „marcant” al Cenaclului de luni condus de Nicolae Manolescu (1977-1983) în vremea când scriitorii vorbeau mai mult cu gura închisă, el a avut şansa de a fi îmbrăţişat de mentorul său, de la debut şi până în vremea din urmă, când criticul avea să declare că Mircea Cărtărescu este
„un profesionist al literaturii, unul din rarii mari scriitori din ultimele decenii ale secolului XX şi din primele ale secolului XXI” (Istoria critică a literaturii române, 2008, p. 1351).
În cele de mai jos mă voi referi doar la dimensiunea poetică a autorului, mai precis la versurile cuprinse în cartea numită nimic. Volumul a fost scris între 32 şi 36 de ani (1988-1992), aşadar, la o vârstă a maturităţii, care ar fi să fie totodată una a maturităţii creatoare, dacă citatele pe care le voi oferi în continuare vor proba acest lucru.