Nevoia biologică de poezie

Sub tipar, la Editura Moldopress din Paşcani, se află ediţia a II-a (revăzută şi adăugită cu peste 900 de noi articole) a Dicţionarului de cerebrologie (Creier şi psihic) al cărui autor este psihologul şi scriitorul Leonard Gavriliu. Prima ediţie a acestui dicţionar, salutat de ziarul “Adevărul”, din 11 noiembrie 1998, drept o “premieră pe plan mondial”, a apărut în urmă cu un deceniu la Editura Univers Enciclopedic Bucreşti, cu sprijinul financiar al Ministerului Cercetării şi Tehnologiei din acea vreme. Dicţionarul oferă o amplă imagine la zi asupra anatomiei şi funcţiilor creierului, precum şi asupra patologiei acestui organ, pe bună dreptate considerat cel mai complex din universul cunoscut nouă. Reproducem din paginile dicţionarului articolul intitulat Sensibilitatea artistică, în care se demonstrează că nevoia de poezie (de artă, în general) este una esenţialmente biologică, fără poezie fiinţa umană neputându-şi menţine echilibrul funcţional.

2008-09-05T16:00:00+03:00