Pentru că am urmărit ecourile studiului lui V. Vineş din 1931, până în îndepărtata Americă, se cuvinte să explorăm şi cercurile făcute în apa memoriei imediate de piatra lui Dumitru Cosmănescu din 1926 – mai ales că aceste cercuri se sting aproape definitiv în timp, pe când acele ecouri se prelungesc prin ţevăria mai tuturor biografiilor lui Eminescu creând climat, atitudine, imagine. Vom atrage atenţia cât mai des asupra acestui basorelief al informaţiei, lăsând cititorul să judece singur de ce trec atâţia ani între ele, de ce unele urcă şi altele coboară pe canavaua atenţiei generale etc. Dornici mai ales de a aşterne acest covor de informaţii, ne vom abţine cât ne va sta în putinţă de la comentarii, presărând doar pe ici, pe colo câteva note – dar rezervându-ne, desigur, dreptul unui final personal. (urmare din numărul precedent al revistei)