Lecţia lui Noica

Îmi este tare greu de scris ,,la aniversări’’ (oho, centenarul naşterii), mai ales că, de 25 de ani, Constantin Noica este pentru mine o permanenţă vie. Şi cum să o faci fără a cădea în hagiografie, cum mi-a reproşat, la un simpozion ştiinţific studenţesc, acad. Gh. Vlăduţescu, după ce prezentasem o sută şi unul de argumente în favoarea tezei că Noica este un Eminescu al filosofiei româneşti?!

Chiar şi fără această filiaţie spirituală mărturisită (poetul Aurel Sibiceanu îşi poate aminti de conferinţa publică – Modelul cultural noician – pe care am prezentat-o la Cenaclul Liviu Rebreanu, la 23 iulie 1988), şi mai greu este să scrii, la Piteşti, despre Noica, atunci când ştii că arestarea sa a fost decisă aici, la 11 decembrie 1958, prin emiterea de către Securitate a unei ,,Ordonanţe de pornire a procesului penal’’, semnată de lt. major Micutelu Constantin, pe motiv că filosoful făcea pregătiri ,,în vederea răsturnării prin violenţă a regimului democrat-popular din R.P.R.”! Arestat în noaptea următoare, dus încătuşat de la Câmpulung la sediul Securităţii Piteşti, filosoful este interogat nemilos şi câte o jumătate de zi, mai bine de o jumătate de an. ,,Auzeam urletele lui Noica în timp ce era bătut’’, a mărturisit, peste ani, o cunoştinţă, aflată într-o celulă vecină. Curios, la 8 august 1964, în declaraţia de punere în libertate, Noica menţionează că intenţionează să se stabilească la Piteşti! Motiv de alertă pentru Securitatea Argeş, care îi şi deschide imediat un dosar de verificare, fiind suspect că desfăşura activitate de spionaj în favoarea statului francez! (lectură obligatorie: volumele editate recent de Dora Mezdrea, la Humanitas şi M.L.R., cuprinzând 287 de ,,note” din arhiva C.N.S.A.S; se va vedea că  omul fără biografie care cerea, testamentar, să-i fie cercetate doar cărţile, nu şi viaţa, oferă un legato  exemplar între creaţie şi acţiune culturală).