Un individ avid de cultură se opreşte în faţa altui individ, unul, probabil, la fel, mai puţin ori mai avid de cultură. Că e vecinul de bancă, de secol, de milenii, nu contează! Cultura şi cunoaşterea absolută nu au vârstă şi limitare în timp şi spaţiu. După o repede privire, cel de acum înţelege că în orice domeniu al cunoaşterii este nevoie de o metodă, de reguli imbatabile de lucru (interpretare). Nu este suficient să ai spiritul bun, ci contează să-l aplici bine, după bunul  Descartes, ori să inventezi concepte pentru a gândi, pentru a depăşi simplele opinii şi flecăreala, după cum crede Gilles Deleuze, fiindcă trebuie să-ţi conduci bine raţiunea, fără a cădea în eroare. Aşa se face că de-a lungul timpului (deh, istoria nu începe cu noi) s-au impus  multe metode, se ştie, nu le ţinem aici socoteala.
În ceea ce mă priveşte, când privesc la ceea ce se spune azi, de bine, de rău, de tot felul, ţin cont tot de părintele îndoielilor noastre, Descartes. Care spunea, în primul rând, că trebuie să luăm ca adevărat numai ceea ce este indiscutabil adevărat şi, în al doilea rând, că trebuie să reducem problema dată la alte probleme mai simple şi mai uşor de rezolvat.
Din păcate, viaţa curentă e mult mai complexă şi mai tristă decât cea pe care o vrea Istoria. Eu mă raportez la colegul meu de acum, nu la Homer, Hesiod, Platon, Pico, Shakespeare, Goethe etc. Nu creaţia mă interesează, ci defectele colegului. Asta e, sunt genial. Îmi scriu pagina mea, nu dau doi bani pe colegul care m-a ajutat când îmi era mai greu în viaţă, abia îl aştept să greşească. Sunt român, sunt om, sunt genial! Am uitat ce spunea şi Spinoza (chiar, cine o fi ăla?!), că toţi îşi dau aerul de seniori în măsura în care se cred scutiţi să muncească.
Asta e, am uitat cu toţii de reguli utile şi clare. Omul este, melancolic vorbind, liber, nu-i aşa?