jdDespre schimbare

Cine sunt slujitorii spiritului în România? Nu generalizez, sunt şi excepţii, dar despre ce se întâmplă astăzi la noi prea puţin vorbesc. Preotul ortodox (nu am date despre cel catolic etc.) îţi cere 1000 de lei pentru a oficia taina sfântă a cununiei. Criticul de artă plastică vrea să semneze şi el, pentru mai mult de 1000 de lei, un stat de plată la vernisajul pe care l-ai organizat şi la care e invitat să vorbească. Nici criticul literar nu se lasă mai prejos, dacă e pe val. Sub promisiunea că vor fi introduşi într-o viitoare istorie a literaturii române (se înţelege, una adevărată), mai mulţi scriitori locali plătesc nu doar cazare-masă, dar şi preţul unei biblioteci (deh, metri cubi de cultură), chit că, ulterior, utilat, criticul uită să îi mai pomenească şi în scris (la restaurant toţi păreau geniali). Regizorului îi dai o masă ca să te distribuie. Mai departe, filosoful, când nu vrea un doctorat la apelul bocancilor, visează să zboare în elicopterul prezidenţial la Neptun, ţintă atinsă, de altfel, şi de alţii mai puţin importanţi, dar cu prieteni unde trebuie… În fine, savantul cu beţişorul de Nobel în spate, dacă tot nu găseşte leacul la cancer, măcar să încerce, pe bani mulţi şi în cel mai mare secret, să se creadă Dumnezeu şi să experimenteze Facerea Lumii…

2008-09-01T16:00:00+03:00