IUVENALIE IONASCUCasa Monalisei

Din când în când, acei ochi surâzători şi misterioşi revin în centrul atenţiei, fac să se vorbească de ei. Privirea enigmatică a Giocondei continuă să provoace curiozitate şi uimire. Iar despre raportul Monalisei şi maestrul da Vinci s-a scris mult, s-au făcut speculaţii, fără să se poată spune însă ultimul cuvânt. Tabloul „La Gioconda” a fost pictat între 1503 si 1506 şi se află astăzi la Muzeul Louvre din Paris.
În ultimii ani, cercetătorul florentin Giuseppe Pallanti, apreciat profesor şi istoric, a scris două cărţi bine documentate, în care încearcă să desluşească această enigmă: Monna Lisa, mulier ingenua (Ed. Polistampa, Firenze) şi La vera identită della Gioconda (Ed. Skira, Firenze).
Gioconda a locuit mulţi ani pe o stradă nu prea departe de complexul Sant’Orsola, o ex-mănăstire din centrul oraşului Firenze, pe Via della Stufa. Pare că şi rămăşiţele pământeşti ale Lisei Gherardini s-ar afla în cimitirul complexului Sant’Orsola.
Chiar în faţa locuinţei familiei Taddei, care l-a găzduit pe Raffaello, când i-a pictat pe Maddalena Strozzi şi Agnolo Doni, inspirându-se, în cazul subiectului feminin, tocmai după chipul Giocondei. După părerea Prof. Pallanti, Lisa Gherardini s-ar fi născut la 15 iunie 1479, într-o casă din Via Sguazza, o străduţă modestă din cartierul florentin Santo Spirito, aproape de Palazzo Pitti. Curioasa descoperire a rezultat din încrucişarea a mai multor documente din epocă – declaraţii fiscale, testamente, declaraţii de cadastru – consultate de prof. Pallanti în Arhiva de Stat din Firenze. Printre foile vechi, a reuşit să găsească actul de închiriere al lui Giovan Battista Corbinelli, un bogat comerciant de lână, în favoarea lui Antonio Maria Gherardini, tatăl Monalisei. Corbinelli, care poseda un imobil (cu atelier şi magazin) de cealaltă parte de râul Arno, s-a decis să-l închirieze. Acea „căsuţă” din Via Sguazza, colţ cu Via Maggio, nu-i mai servea, pentru că „se reduseseră traficurile” („venuti meno dei traffici”) în zonă şi a fixat „chiria” („pigione”) la şaisprezece florini pe an. Locul în care se afla, la acea dată, casa familiei Gherardini, se numea „Chiasso Guazzacoglie”, probabil de la zgomotul făcut de apa de ploaie, care era adunată într-o groapă sau bazin şi care cobora din Giardino di Boboli.
Din păcate, casa în care s-a născut şi a crescut Lisa Gherardini a fost modificată fundamental în secolul al XVII-lea, când familia Michelozzi a ridicat un impozant palat.

2010-02-14T16:00:00+02:00