TOTUL ÎNCEPE CU ALFABETUL

Nemaiputând, aşadar, să scrie eseuri despre cuvinte după ultimul război, Dan Botta s-a ocupat îndelung, timp de 14 ani (a murit în 1959 de o boală de inimă) de strângerea cuvintelor vechi care au legături cu limba română, rezultând acest dicţionar cu circa 12.000 de intrări. Cartea a fost propusă spre publicare Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice, cu un referat de prezentare scris de dl. profesor Mihai Nasta, distinsul nostru elinist. Se întâmpla prin anii’70. În sertarele editurii a tot stat. În 1997 s-a găsit, iată, o editură particulară care o publică. Bănuim că un tom masiv (642 pagini, format în folio) nu e chiar un lucru uşor de scos astăzi din tipografie, iar atâta corectură în limba greacă, latină, română veche ar fi putut fi treaba unui institut. Roma – Threicia este o urgenţă ştiinţifică şi culturală, o carte necesară de câteva decenii. Un asemenea dicţionar etimologic nu prea are, practic, la noi cititori avizaţi. Din 1973, când s-au desfiinţat limbile clasice din liceul românesc, filologii clasici şi-au cam pierdut sămânţa. Toată lumea discută despre reforma actuală a învăţământului, cu tragedia scoaterii limbii române din programe (proiectul vrea să lase doar 2 ore pe săptămână de română, în loc de 6 câte sunt azi). Se vorbeşte şi despre reforma învăţământului din 1948 (aceea pe care a descris-o Marin Preda în romanul “Cel mai iubit dintre pământeni”). Se evită, însă, reforma crudă din 1972-1973, care a lovit atât de dur disciplinele umaniste la noi. În 1948 s-au epurat profesorii, dar au rămas disciplinele. În locul lui G. Călinescu, acela care ţinea un curs despre poezia eminesciană, a venit un oarecare, care a ţinut un curs, de două semestre, tot despre poezie, dar despre… Theodor Neculuţă (ce-o fi spus, dom’le, două semestre, pe această temă atât de… proletară?). În 1972, însă, s-au desfiinţat disciplinele, s-a „uşurat” învăţământul de conţinutul umanist. Modelul a fost cel englezesc, aşa cum modelul 1948 a fost model  rusesc, aşa cum actualmente se experimentează un model american. Nu contează de unde vine dezechilibrul, dezechilibru să fie…
Astfel se face că dicţionarul lui Dan Botta nu are cum să fie comentat ştiinţific: lipsesc specialiştii. Abia dacă poate fi citit, pentru că se păstrează alfabetul grecesc (elen) în scrierea cuvintelor. O disciplină obligatorie în clasele mici ar trebui să fie, la noi, caligrafia – care să se ocupe şi de scrierea frumoasă, dar şi de alfabetele uzuale. Copiii noştri nici n-au auzit de chirilice, şi totuşi, literatura română, până spre epoca lui Cuza, este în haină chirilică. Ce mare lucru ar fi să se înveţe alfabetul? Baremi pentru pisaniile bisericilor, care rămân – deşi monumente de limbă veche românească – adevărate cifruri româneşti în mijlocul satelor româneşti. Scrierea chirilică ar trebui arătată tinerilor. Despre greacă, oricine învaţă puţină matematică ştie alfabetul grecesc – doar că nu ştie să-l ordoneze şi, lucru facil de altfel, să citească cuvintele mai lungi. Cu puţină bună voinţă, însă, va descifra cuvântul de bază din dicţionarul lui Dan Botta. Iar după această descifrare urmează spectacolul intelectual. Anamerizo, de pildă, este un cuvânt mai lung grecesc, format cu ana-. Sensul: a da fiecăruia partea sa, a împărţi (de la meros, parte). Dan Botta presupune un termen în latina orientală cu forma „anameresco” (sufixul -sco, foarte productiv, este similar cu izo grecesc) – de unde vine românescul nimeresc, nemeresc, al cărui sens este, după Lexiconul de la Buda: „aptus, accomodatus, adopositus” (a măsura, a adapta). Regula de aur a unei etimologii este potrivirea sensului. A nimeri este vechi cuvânt grecesc, nu vine din bulgară ori sârbo-croată, există, pentru că exista în acea „latină orientală” ce înseamnă amestecul cuvintelor greceşti, latineşti şi trace pe spaţiul respectiv.