Am pornit de la Dan Botta şi nu-i rămânem datori. Monumentalul său dicţionar Romathreicia. O încercare de etimologie a limbii române a aparut la Editura Crater. Despre această carte se ştia încă din anii ’50, când autorul o elabora. Cine a vrut a răsfoit arhiva lui Dan Botta, ţinută în ordine desăvârşită de fiica sa, Dolores Botta. Unele etimologii au făcut carieră – nu neapărat folclorică, dar oricum informală. Dan Botta uimeşte prin fantezie şi ştiinţă, găseşte cuvântul românesc în texte greceşti, bizantine, latineşti pe care o viaţă întreagă le-a citit şi conspectat cu scop. Una e să citeşti literatura clasică pentru plăcerea clasicismului, pentru formarea interioară (şi este atât de necesară greaca, mai ales, pentru a te clădi ca intelectual european) – şi alta este să o reciteşti pentru a-i recunoaşte cuvintele.
Constaţi, în acest al doilea caz, că vorbele nu mor, nu se pierd, nici măcar nu se ascund: se regăsesc transformate ori în formele prime în aceeaşi limbă ori în limbile dimprejurul teritoriului primordial, ori în limbi cât se poate de îndepărtate. Cuvintele lui Homer trăiesc în limbile europene de azi, mai ales în cele romanice, dar şi în turcă (turcii stau, doar, peste Troia şi peste Bizanţ), şi în bulgară, chiar şi în maghiară. Dan Botta urmăreşte intrările în limba română din această lume a cuvintelor vechi. El găseşte peste 12000 de cuvinte greceşti şi bizantine trăind în limba noastră actuală, unele uşor recognosociabile, altele reconstruite cu ştiinţă şi fantezie.