David BURLIUK (1882 – 1967)

Poet, pictor şi teoretician al avangardei. Născut în regiunea Harkov în familia unui agronom de gubernie. A studiat în şcolile de artă din Kazan, Odessa, Műnchen, Paris şi Moscova. În anii începutului de secol XX este preocupat de impresionism, spre sfârşitul primului deceniu, însă, trecând la neoprimitivism, pentru ca, în fine, să devină ideologul şi inspiratorul futurismului, unul din fondatorii grupărilor literar-artistice „Ghileia” (Sankt-Petersburg), „Călăreţul albastru” (Műnchen), precum şi membru al asociaţiei „Valetul de tobă” (Moscova).
A fost printre primii autori care în lucrările de artă plastică a recurs la tehnica colajului – bucăţi de placaj, roţi zimţate, plăci de metal, rulmenţi etc. În Rusia, publică volumele „Păsări negre” (1916) şi „Coada ce năpârleşte” (1908-1918), acesta apărut la Kurgan  în 1919. În 1920 emigrează în Japonia, iar peste doi ani se stabileşte în SUA.
 A mai publicat volumele de versuri „Burliuk îi strânge mâna lui Wldort  Baldyng”, însoţit de autobiografia „Scara vieţii mele” (1924), „¼ de secol” (1932); poemul „Marele bolşevic blajin: 100 de ani de la naşterea lui L. N. Tolstoi”, cartea de proză „Pe Oceanul liniştit” (1927), volumul de memorii „Maiakovski şi contemporanii săi” (1932), studiul critico-teoretic „Eutelehia. 20 de ani ai futurismului” (1930).
În preajma celui de-al doilea război mondial, David Burliuk se adresează Consulatului general al URSS din New York cu rugămintea de a i se permite repatrierea, însă cererea îi este respinsă.
A doua parte a vieţii şi-o dedică aproape exclusiv artelor plastice.
(Traducere şi note – LEO BUTNARU)