şapte

În iarna mâinilor mele începuse nunta
era un fel de împăcare între rodiile din care curgeau spre înalt cea mai blândă distanţă
ştiţi dumneavoastră uşa aceea prin care odată intrat eşti pus la masă
te speli pe mâini îţi aranjezi nodul la cravată şi te prefaci că nu ştii al cui eşti
apoi dacă tot eşti acolo
taci…şi aştepţi

Li a mea este cea mai frumoasă femeie
într-o zi va  deveni cântec ori nume de pasăre
primarul unui oraş pentru îngeri în sfârşit fiecare acasă

ce nu pot să vă spun încă se află scris în cărţile sfinte
de aceea Doamne te rog atunci când citeşti
dă mai încet prin lume
să auzim în sfârşit
cum arăţi