Se întoarce acasă pământul

În luna în care cerul e pus în strung şi potrivit cu anumite chei nu cumva spânul să se arăte în stele
în luna aceasta în care cocorii sunt număraţi  duşi la târg aşezaţi câte doi pentru taierea-mprejur
 tocmai acum când ceasurile îndoliate bat  jumătăţi
 tocmai acum vii?

Se întoarce acasă pământul
apa se întoarce acasă peştii cei mari cu burţile în sus răsturnând în oglinzi neputinţa
oameni cu solzi şi timp roadele câmpului
miriştea încinsă de arşiţa umbrei se întoarce acasă
în rest mai nimic uşi încuiate bocetul surd din icoane
– Doamne tu eşti?

Ierburi puse la fiert în oala celuilalt
lumina aspră şi ascuţită petrecând pânza unei cămăşi
frigul de mâine pântecul plin şi focul
toate acestea înghesuind rugăciuni totul un singur răspuns –
lacrima:

urma care se şterge