A intrat în literatură la douăzeci şi doi de ani, cunoscînd un succes precoce, neegalat la acea vreme. A primit adeziunea rapidă şi entuziastă a publicului cititor, cărţile bucurându-se de recunoaşterea criticilor, a fost bursier al premiului Herder, decernat la Viena. A publicat patru romane citadine, foarte controversate, în şase ani. A stârnit, fireşte, bîrfe şi invidii.
Petru Popescu este, prin ceea ce a scris în România, un scriitor care a iubit cu patimă Bucureştiul. Fragmente semnificative din romanele sale (,,Prins”, ,,Dulce ca mierea e glonţul patriei”) sînt adevărate poeme în proză. În plină glorie (1974), decide să rămînă în Occident unde, ajutat de talentul său şi de stăpânirea perfectă a limbii engleze, şi-a consolidat o nouă carieră literară. Astfel, a devenit în SUA un scriitor de succes şi un cineast apreciat. Locuieşte în Beverly Hills, este căsătorit cu scenarista si jurnalista Iris Friedman şi au doi copii. Ultimul roman publicat în ţară, ,,Copiii Domnului”, s-a tipărit în 100.000 exemplare care s-au vîndut ca pîinea caldă, pentru că aproape concomitent cu apariţia sa se răspîndise zvonul că autorul nu se va mai întoarce în patrie. Zvonul era întemeiat. Din cauza situaţiei politice de dinainte de 1990 nu a putut fi prezent la înmormîntarea tatălui său, Radu Popescu (cronicar dramatic, a condus revista ,,Teatrul” în perioada 1969-1973), şi abia in 1992 va călca din nou pe pămîntul natal.