Eugen Uricaru este scriitorul care creează în romanele sale o lume în care orice vis poate deveni realitate, o lume pe care o recreează odată cu fantasmele minţii sale din care nu mai poţi evada odată ce ai păşit pragul acestei lumi, o lume greu de înţeles, dacă nu chiar imposibil, pe care o găsim în Vladia. Vladia este tărâmul fericirii aşa cum este convins Croicu, profesorul de naturale, dar Vladia este în acelaşi timp şi lumea ce te absoarbe fiindu-ţi imposibil să o mai părăseşti.
Interesant în acest roman este tulpa. Cine este tulpa? Ce reprezintă tulpa? Şi, mai ales, de unde vine tulpa? Se pare că bătrânul care trăia în castel are un răspuns pentru fiecare întrebare a lui Gelu Ravac. „E ceva obişnuit acolo, la ei, în Tibet… La ei se cheamă tulpa, la fel le zic şi eu. Se comportă absolut normal, sunt ca toţi ceilalţi oameni pe care nu-i bagi în seamă. Atâţia oameni îţi trec prin faţa ochilor într-o zi, într-o oră, într-o viaţă, şi pe cei mai mulţi nici nu-i vezi. Majoritatea ăstora, pe care nu-i vezi, de fapt nu-i ţii minte, sunt tulpa, invenţii, născociri de-ale noastre. Cel care îi inventează îi vede, îi ştie unde sunt în orice clipă.”; „contează foarte mult starea de spirit în care eşti atunci când îi născoceşti”; „…niciodată nimeni n-a iubit decât pe tulpa, născocirea minţii sale, astfel spus, s-a iubit pe sine…”.