MAMĂ

În arhivele luminii
Ca un vis ce pururi curge,
Mai păstrez frumosul care,  
Mamă, te-a întins pe cruce.

Nu, nu-i leagănul ce-şi plânge
Corzile în destrămare,
Care oarbe de speranţă
Scot trecutul la plimbare.

Nici grădina milei tale
Ce-nhăma la brazdă zorii,
Nu-i suflarea rugăciunii
Unde se iubeau feciorii,

Ci doar cuibul de tăcere
Aşezat pe rana veche,
Când porneai să cauţi cerul
Ce-l pierdusem printre gene.

Tot adâncul cel albastru,
Unde adormise luna,
Mi l-ai distilat de patimi
Să rămână doar căldura.

Azi, de-i zborul meu ca apa
Destrămat în pietre ninse,
Dorul tău sărută valul,
Nufăr peste mări aprinse.