Un loc aparte în sufletul lui George D. Vasiliu l-a ocupat savantul Constantin Motaş (1891-1980). Diferenţa de vârstă dintre el şi venerabilul om de ştiinţă nu a impietat asupra prieteniei lor, după cum ea n-a fost piedică nici în cazul prieteniei cu C. Rosetti-Bălănescu ori cu Ionel Pop. Ceea ce conta nu era numărul anilor, ci calitatea umană şi preocuparea ştiinţifică, ambele egale şi de interes comun.
Povestea vieţii lui C. Motaş seamănă cu un montagne-russe, cu suişuri spectaculoase şi coborâşuri ameţitoare, niciodată „în platou”. Pe când steaua sa urca pe firmamentul ştiinţei, viaţa de familie îl cobora în infern: soţia sa şi unul dintre fii s-au sinucis în mod inexplicabil, fiul cel mic, o somitate în geologie, a fost internat într-un spital de psihiatrie, iar cel de-al treilea, avocat, reprezentantul României la Curtea Internaţională de la Haga, a refuzat să se înapoieze în raiul comunist şi s-a stabilit definitiv la Paris.
După sinuciderea primei sale soţii, C. Motaş s-a recăsătorit cu o nepoată a Sofiei Nădejde care s-a străduit din tot sufletul să le ţină loc de mamă celor trei copii rămaşi orfani. Ideile de stânga şi, poate, înrudirea cu familia Nădejde l-au determinat să intre în gruparea socialistă de la Iaşi de care nu s-a dezis niciodată. Din această postură a semnat, în 1934, apelul antinazist lansat de Amicii U.R.S.S., şi a devenit cosemnatar al memoriului înaintat lui Ion Antonescu prin care se cerea ieşirea României din război. La primele alegeri zise democratice, din 1948, a fost candidat la preşedinţia Republicii din partea Partidului Socialist, gruparea Titel Petrescu, aripă din care făcea parte şi George D. Vasiliu, nu pentru că ar fi aderat la ideologia socialistă, ci pentru că fiind bun prieten cu C. Motaş îl urma. Îndrăzneala de a candida contra comuniştilor avea să-l coste pe Motaş arestarea, condamnarea şi întemniţarea. În maniera perversă de a acţiona a autorităţilor comuniste, motivul oficial declarat pentru eliminarea sa din viaţa politică şi socială a fost căutat în altă parte, lucru nu tocmai greu de găsit din moment ce savantul îşi exprima în gura mare şi fără fereală opiniile. La un curs ţinut la facultatea de biologie a Universităţii din Bucureşti a vorbit dispreţuitor despre ideologia marxistă pe care o considera „o doctrină depăşită”. Cu ocazia strângerii unor cotizaţii pentru A.R.L.U.S. (Asociaţia Română de Legătură cu Uniunea Sovietică), în fapt un bir plătit de români U.R.S.S.-ului fără a se recunoaşte pe faţă acest lucru, l-a făcut pe Stalin „boul Apis, ăla”. A fost turnat de zelosul strângător de cotizaţii la „organe” şi în aceeaşi seară a fost arestat. Cele două ieşiri ale savantului au fost suficiente pentru a i se întocmi un cap de acuzare pentru insultă adusă marii prietene de la Răsărit şi înaltă trădare. A fost condamnat la 20 de ani muncă silnică şi expediat să ispăşească taman în sinistra mină de la Baia Sprie unde fuseseră închişi Ionel Pop, Hary Brauner, Nicolae Steinhardt şi alţi intelectuali.