În crângul umed

Străbatem iar aceleaşi maluri ca altădată
dar râul dacă a secat în crângul umed
nu o greşeală
a umbrelor sfioase spre care te apleci.
Chiar luna care-a răsărit să ne călăuzească
e credincioasa ta frunte ameţită pe poteci.

Acum barca cioplită din lemn de plută
n-o mai ai dar vâslele
ca pe săbii nostalgice le mai păstrezi.
Iar una o aştept să mi-o dărui ca în copilărie.
Aştept capetele să ne plutească firesc,
semn că-ntre sălcii vântul din greşeală adie.