Universitarul Ana Selejan a fost multă vreme, înainte de 1989, cercetător literar şi bibliolog, profesor în învătământul secundar şi, în fine, soţia mult mai cunoscutului pe atunci poligraf şi ziarist sibian Radu Selejan, cel căruia i-a şi dedicat în 2001 o monografie al cărui subiect priveşte exclusiv poezia, intitulată Retorica vulnerabilităţii… A debutat editorial în 1992 cu Trădarea intelectualilor, studiu de istorie literară completat un an mai târziu cu Reeducare şi prigoană, două lucrări importante la vremea aceea, ca sursă sistematică de informare, despre furibunda campanie de demascări, epurări, excluderi, discreditări şi atacuri ale unora dintre cei mai valoroşi scriitori şi intelectuali români afirmaţi între cele două războaie mondiale (Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu, Horia Stamatu, Emil Cioran etc.), o adevărată “vânătoare de vrăjitoare”, cum subliniază cercetătoarea, pusă la cale cu ură proletară de către aparatul propagandistic de la Bucureşti, între anii 1944-1948, sub directa îndrumare a P.C.R.. Cele şase volume ulterioare, alcătuite şi publicate între 1994-2000, sub genericul Literatura în totalitarism, se constituie, la rându-le, într-o foarte necesară istorie a ideologizării literaturii române (apud Alexandru George: “o foarte onestă bibliografie”) din perioada 1949-1960, intervalul de timp când literatura română, practic, se poate spune, sucombă, ştrangulată de directivele partidului unic, traduse în practică de dogmatismul critic al realismului socialist. Alături de alte lucrări care abordează fenomenul (Sanda Cordoş, Literatura între revoluţie şi reacţiune, 1999; Eugen Negrici, Literatura română sub comunism – Poezia, 2002; Proza, 2003), cărţile Anei Selejan oferă o perspectivă cronologică exactă asupra unuia dintre cele mai absurde fenomene de pervertire şi necroză a bunurilor spirituale, id est literatura şi viaţa literaturii în totalitarism.