SIGH.R. Patapievici, o diagnoză a culturii

Am remarcat, de visu, încă de acum zece, doisprezece ani, calităţile scrisului foarte îngrijit, nervos-temperat şi generos-nutritiv al tânărului H.R. Patapievici, un nume nou pe atunci în publicistica literară şi de idei. In mai multe convorbiri cu Alexandru George din acea vreme, pe când tânărul nu avea monstruoasa biografie media de astăzi, am aflat despre Patapievici că era de formaţie fizician, foarte citit în varii domenii şi bun cunoscător al limbii germane… Ca şi mine, Alexandru George îi aprecia quantumul intelectiv şi ideologic, deşi „omul” ne lăsa amândurora impresia unei variabile intelectuale greu de fixat. Anii au trecut şi H.R. Patapievici a ajuns unul dintre cei mai reputaţi (dar şi mai controversaţi) gânditori pe care îi are România în chestiuni de ontologie definitorie, precum condiţia şi statutul omului, culturii şi civilizaţiei contemporane, pentru a încercui un domeniu tematic dintre cele câteva ilustrate cu brio de gânditor. Cartea sa cea mai importantă, cum s-a apreciat, Omul recent, a stârnit polemici şi controverse – cu o vorbă dragă lui – inubliabile. Prieteni puternici şi adversari temuţi (dar nu de adversarii de idei se teme H.R.!) i-au forfecat cu metodă, dar şi la întâmplare sau pur şi simplu lăutăreşte, cum s-a nimerit, expresia nu o dată dură şi tocmai de aceea iritantă a unor formulări menite a fixa, într-un context mai larg, notele fundamentale ale unei încercări de diagnoză privind, între altele, multele defecte ale omului profilat pe fundalul unei modernităţi care şi-a ieşit din propria ne-măsură.
Ca un blestem al tipului rudimentar de om descris de eseist, l-am văzut cu o strângere de inimă pe H.R. Patapievici, alături de Liiceanu şi Pleşu, gata să se încaiere cu Vadim Tudor în şedinţa Camerelor reunite pentru condamnarea comunismului. Am privit, m-a durut şi am rămas contrazis (dar l-am şi invidiat sincer în interiorul aurei de superb franctiror romantic, aplaudându-l sincer pentru tăria de caracter !) de faptul că un om de ambitusul şi fervoarea sa spirituală e nevoit la începutul secolului XXI să sară la bătaie în public pentru a apăra dreptul inprescriptibil la adevăr şi acţiune practică a naţiei sale pentru emancipare şi primenire morală, după amar de vreme (18 ani !) de la aşa-zisa revoluţie.

2008-01-18T17:00:00+02:00