AL. ŢUŢUIANU – un fenomenal critic literar oral

Născuţi din Leda după împreunarea cu Zeus metamorfozat în lebădă (Quod licet Iovi, non licet bovi), Dioscurii Castor si Pollux erau, după unii antici, nemuritori, după alţii, numai unul – Polux, însă în urma isprăvii legate de răpirea fiicelor lui Leucip, şi încăierarea din această pricină cu verii lor – fiii lui Afareu – sublimii chezaşi ai prieteniei nemuritoare petreceau împreună jumatate de an în Olimp, jumatate în Infern! La curtea regelui Tindar din Sparta, unde trăia mama lor, se spune, în orice caz, că s-a păstrat multă vreme găoacea uriaşă a oului din care ar fi ieşit celebrii gemeni… Cu acest semnificativ supranume, cunoscătorii ştiu evident că erau gratulaţi, între cele două războaie mondiale, la noi, graţie frumoasei prietenii care-i unea, Şerban Cioculescu şi Vladimir Streinu, doi dintre cei mai importanţi critici literari din prima generaţie postmaioresciană. Aşezaţi pe merit demult în Panteonul naţional, de la naşterea amândurora se împlinesc în cursul acestui an – cu o diferenţă doar de câteva luni pe crugul vremii – 110 ani. Dar nu despre Şerban cel Rău şi nici despre Făt-Frumos din Teiu (Streinu) vreau să vorbesc în mod special de această dată, oricât de tare ghes mi-ar da inima, ci despre o umbră sau un însoţitor cu totul aparte al lor, să spun aşa, acea expresie simbolică a cititorului (!!!) – scria E. Lovinescu în “Memorii II” – fără care scrisul nostru n-ar avea ecou social, el (fiind) un element indispensabil în existenţa scriitorilor.