Din gura ciorii

S-a învârtit în sfârşit ora de sticlă:
reverie acordată cu litere în altă limbă –
taie, taie, burtă taie.

Perechea oarbă s-a aruncat în faţa trenului invizibil.
Ca orice specie pe cale de dispariţie,
o vacă se rostogoleşte prin iarbă.
În pădurea spânzuraţilor de lângă Tokyo
semafoarele arată întotdeauna roşu.

Se apropie sunetul terminal:
mersul puricilor spre explozie.

Şi aeroporturile au suflet.
Nu numai unul.

Sinuciderile încep de la jiugoman* en.
Peştii de acvariu sunt jiuman** en.

Metroul s-a facut ghem şi a iesit pe propriul geam
ca un copil autonăscut, ca un sistem politic.

Din punct de vedere chimic
suntem nişte sculpturi cu bulbi,
din alte puncte de vedere nu suntem.

Şi o ţigară poate ţine loc de carne.
 
* 150,000 Yen
** 100,000 Yen

2010-05-07T16:00:00+03:00