Ajuns din urmă

O piatră udă şi caldă
obişnuia bunica să-i pună
pe pieptul lui de copil
apoi îşi lipea urechea
să asculte ce a intrat acolo înlăuntru
cît timp el stătea culcat
în trifoiul înrourat
din plaţul lu’ uica Gheorghe
în dimineţi de primăvară
cînd se învelea cu mii de mirosuri
aduse de cu noapte de albine şi fluturi
cînd înspre amiază se ridica
din trifoiul de pe care roua
se topise deja ochii lui
aveau acum culoarea luminii
pîlpîinde precum stelele
în Urna Cerului la miez de noapte
după o vreme bunica îşi dezlipea
urechea de pe pieptul lui de copil
şi mergea să-i fiarbă laptele cu miere
pe care el obişnuia să-l bea seara
înainte de culcare
(întotdeauna din şolul de porţelan rar
păstrat de Maica străbunica lui
din tinereţile ei demult petrecute)
adormind mereu visa colorat poemul
pe care iată acum
l-a ajuns din urmă.