Pielea de sagri

Pămîntul rula cu o viteză bine precizată pe oră
printr-un univers cavernos
iar un om a sărit din mers
luîndu-i prin surprindere pe toţi ceilalţi
pasageri mai mult sau mai puţin atenţi  
la ceea ce se întîmplă
în jur. Prima a reacţionat femeia care vindea chibrituri
arse, ce aminteau de marile incendii
care au înfiorat omenirea, cîndva,  
la Roma sau la Tenochtitlan:  
– Ar fi bine să ne mai numărăm o dată,  
cred că unul dintre noi a
sărit din mers, i-am văzut părul fluturînd ca o stea
căzătoare…!
Apoi pescarul care îşi arunca năvodul pe ascuns
într-o lacrimă, să prindă el peştişorii  
care înoată în inima omului,
a confirmat:
– Am văzut balta cerului clipocind…!

Dar Pămîntul rula mai departe  
cu o viteză bine precizată pe oră
toţi priveau prin norii cosmici cu un uşor plictis,
urmărindu-l cu gîndul pe fericitul înotător printre stele
noaptea se făcea moarte – un fenomen obişnuit
ca înflorirea degetelor la atingerea  
pielii de sagri – (e o licenţă literară, fireşte),  
apoi s-au scufundat cu toţii în peşterile
căptuşite cu pielea proprie, cea tristă
ca un steag împăturit.

Universul a rămas la uşă
schelălăind.