Povestea unei dimineţi oarecare
– fragment –

pe scara aceasta scheletică urc singur/ rece/ frumos/ iubit/ cu roata ce se rostogoleşte spre mine/ frumuseţea ta riverană va planta/ flori în pieţele lor asfaltate/ dintr-o dată tu/ pe jos am ajuns/ dincolo de convingeri/ acolo unde: străzi inutile/ oraşe de plu-guri/ tomberoane pline ochi de riduri  
nu ştiu bieţii gunoieri ce să facă
au găsit o roată, au zis: hai s-o luăm cu noi, poate-i de aur. Şi cum mergeau ei pe drum, autorităţile publice au prins de veste şi i-au încarcerat pe motiv că deţin, ilegal, un cerc de lumină.

frica – un caşcaval de care
s-au scârbit până şi nevoiaşii şoareci din
hematiile mele
– urme de copite prin iubire
prin acest joc de pocker în care miza
e congresul aripilor de ventilator
adus special pentru a împrăştia duhoarea
aripilor de înger executate
nu mai avem frică – am ucis tot ce putea muri
– poate morţi şi noi
ne retragem în urnele de vot
acolo unde pietrele de moară macină imagini
din oglinzile în care
ne-am machiat o viaţă.

sunt tot mai adânci şanţurile de pe fruntea mea
unii vin cu surle şi trâmbiţe şi exploatări
utilajele lor deschid abataje
în amintirea şi uitarea
adunate acolo de milenii.
ei vin victorioşi
cu popi care binecuvântează
banii viitorilor muncitori
piatra cubică a agoniilor mele.