ARTA SI VIATA
Note de călătorie Întâlniri şi aventuri la IzvernaBucuroşi că am scăpat de cele două năpaste am urcat în maşină. Încotro? Nadi a
Note de călătorie Întâlniri şi aventuri la IzvernaBucuroşi că am scăpat de cele două năpaste am urcat în maşină. Încotro? Nadi a
Adrian Dinu Rachieru – POEŢI DIN BASARABIA. Un veac de poezie româneascăÎn peisajul criticii literare româneşti actuale, Adrian Dinu Rachieru este o
O lucrare monumentalăDintre toate dialectele limbii noastre, cel istroromân s-a desprins cel mai târziu de româna comună şi are cel mai mic
În orizontul tematic al unui jurnal captivantOricât ar fi de dispersat, prodigiosul jurnal al lui Aurel Dumitraşcu (apărut la Editura Conta din
IluziaSechestrată în propriul trupplutesc în lichidul amnioticla 40 de grade.Aştept să mă nasc pentru a te îmbrăţişa,mâinile nu au cătuşe.Iluzia matcătrăită pe
Marginalitatea literaturii feminine faţă cu antifeminismul postmodernist Nu cunosc varianta academică, dar mi-ar fi plăcut să verific în ce măsură teza de
Însemnări dintr-o grădinăCuloarea este expresia unei virtuţi ascunse. Unele păsări sunt flăcări. Un grădinar mi-a atras atenţia că numai toamna se poate vedea adevărata
Preotul Marin Drăguşin, pagini de portretVolum omagial alcătuit de prof. Silvia PopescuApărut la Iaşi, Editura Dosoftei, în 2009, volumul de faţă surprinde,
DESPRE PROMETEUMitul lui Prometeu a fost descris de către Hesiod (Theogonia, Munci şi zile), Eschil (Prometeu înlănţuit), Platon („Protagoras”, Traducere, notă introductivă
PicăturaAm reuşit să sparg tiparele;atunci am văzut picătura de sângeprelingându-sedin trupul uriaş al timpului.Mi s-a făcut milă de tot şi de toate;atunci