POCKET BOOK
PoetesePoezia, această nălucă a minţii, pătimind de un ce. Îmi dă frisoane şi mă scoală noaptea. Nu e nicidecum doar o jucărie
PoetesePoezia, această nălucă a minţii, pătimind de un ce. Îmi dă frisoane şi mă scoală noaptea. Nu e nicidecum doar o jucărie
Cine suntem în viziunea lui Dan PuricDe curând, la Editura Platytera, din Bucureşti, a apărut cartea Cine suntem, semnată Dan Puric, o
cânteccum treci cu părul galben ca holdade grâu pe însorite coline soldaţii aruncă după tine cu soldaiar eu cu viaţa arunc după
Monumentul uman!Cine trece prin Curtea de Argeş şi nu se uită spre stânga către Biserica “Sfântul Niculae Domnesc” a lui Neagoe Basarab
LUMEA VĂZUTĂ DE SUB APĂLume, lume! Dar ce e lumea, ce este ea oare şi care-i este cuprinsul?Păi, ce să fie, ar
Zero, unu …Intrarea în cartesau poema iubiriiHai să ne-ntâlnim în cartea aceastaÎn care poveste bătrână am fostŞi împreună în diversitate murirămVreodată …Află
LicăMi-a bătut la uşă, l-am recunoscut imediat şi l-am poftit înăuntru. Ţinea în mână o hârtie împăturită despre care curând aveam să
Vorbe-vorbeCryssMă sună Cryss. Dis-de-dimineaţă. Cred că nu m-am trezit bine. Poate că şi ea mai este somnoroasă.– Să-ţi dai aparatul la reparat.–
George Ciorănescu şi exilul românescCu ocazia lucrărilor Simpozionului de la Paris (mai 1994) Exilul românesc – identitate şi conştiinţă istorică, Aureliu Răuţă,
Doi îngeri pentru un poet Când se naşte un poet, iubito,se nasc doi îngeri:unul pentru viaţa asta,celălalt pentru viaţa următoare.Cerul ascunde printre