ANIVERSARE – GH. GRIGURCU 75
Un senior al literaturii române contemporaneLa mijlocul acestei luni, domnul nostru Gheorghe Grigurcu a împlinit 75 de ani. Pare de necrezut, dar
Un senior al literaturii române contemporaneLa mijlocul acestei luni, domnul nostru Gheorghe Grigurcu a împlinit 75 de ani. Pare de necrezut, dar
125 de ani de la naşterea lui N. TonitzaNu geniu, ci pictor înainte de toateAvem o boală naţională pe care aş numi-o
Anul XI (XLVI) Nr. 4 (346) APRILIE 2011 Editor Centrul Cultural Piteşti
* Tribuna, nr.203/16-28 februarie 2011. Un număr care analizează în cronici şi eseuri importante cărţi apărute în 2010: Măsline aproape gratis de
* Nicolae Turtureanu – Capăt de linie (Exerciţii de neuitare) (Editura MNLR, Bucureşti, 2010). Volum compozit cuprinzând: memorii, articole de actualitate presărate
AmiculO specie înrudită citatorului e amicul perpetuu, cel care, când se întâlneşte cu tine îţi spune: „Vorbeam ieri cu Anda”, unde Anda
RROGGIIEram în aer, plutind încet peste domeniul populat cu rroggi. Nişte monstruozităţi cu picioare de păianjen, trup de viespe şi moace de
Marile doamne ale picturii în frescă româneştiAşa cum îmi e obiceiul, am căutat un motto potrivit pe care să-l aşez în fruntea
DUCELE GLADDespre ducele bănăţean Glad, Notarul Anonim scrie: „Teritoriul însă care se întindea de la fluviul Mureş până la fortăreaţa Urscia (=Orşova)
Octavian Doclin sau magia lirismului totalPoezia lui Octavian Doclin (n. 17 februarie 1950) degajă o melancolie suverană, asociată unei fervori extatice de