O combinaţie de frumuseţe
şi cruzime fără margini

Plin de vervă narativă, înzestrat cu un subtil dispozitiv fantastic (excelent adaptat lumii contemporane), neducând lipsă de personaje alegre, de o mobilitate extraordinară, dispuse să facă tot ce le stă în putinţă spre a-şi fructifica din plin bucuria de a trăi, dorinţa de a învinge o seamă de dificultăţi inerente condiţiei umane postmoderne, romanul În căutarea oii fantastice (1982) de  Haruki Murakami se distinge printr-o desfăşurare intensă, prin fabulaţia-i interesantă, prin viziunea sa optimistă, robustă tonifiantă.
Părăsit de nevastă prin 1978, naratorul nu se mai simte în largul său. Se consideră vinovat de cele întâmplate. După o vreme, cunoaşte o tânără femeie cu urechi fermecătoare. Aceasta îi prevesteşte că o să aibă parte de o aventură şi de o afacere ieşite din comun. În momentul în care împlineşte 29 de ani, naratorul sesizează că nu obţinuse ,,nici un lucru de valoare”, nu făcuse ,,nimic semnificativ”, nu se alesese decât cu ,,plictiseala”. Sumbru bilanţ care îl marchează profund. Pe neaşteptate i se cere să renunţe la agenţia publicitară (la care lucrase de câţiva ani) şi să intre într-o afacere cu oi. De fapt i se pretinde să afle ,,secretul oii cu pată  pe spate” ce reapare în halucinaţiile Şefului aflat pe patul de moarte. De voie, de nevoie se vede obligat să pornească ,,în căutarea oii fantastice”. Cât de curând se deplasează cu prietena lui la Hokkaido, departe de capitala ternă, stresantă. La început are impresia c-a nimerit într-o fundătură. Neprogresând de loc, îşi pierde cumpătul. Întâmplător află că hotelul în care locuieşte fusese cândva Clubul Crescătorilor de oi.