Cu luciditate şi iubire despre Nae Ionescu

Recent, la editura Litera Ortodoxă (Ploieşti, 2010), a apărut cea de-a treia ediţie, „substanţial revizuită”, a cărţii lui Dan Ciachir, Gânduri despre Nae Ionescu. Cartea cuprinde mai multe eseuri, dintre care cel mai substanţial este chiar acela care dă titlul. Acesta a fost scris în vara lui 1989, deci cu vreo jumătate de an înainte de căderea comunismului.
În mod evident, Nae Ionescu este pentru Dan Ciachir un maestru, motiv pentru care tonul scrierii îl dă iubirea, pe alocuri pătimaşă. Acest lucru nu diminuează, ci, dimpotrivă, sporeşte farmecul textului. Autorul vorbeşte într-adevăr, din interior, adică nu doar dintr-o bună familiarizare cu textele rămase de la Nae Ionescu, în special cele publicistice (1, ci şi printr-o pătrundere a surselor livreşti (i-a citit, de exemplu, pe maeştrii lui Nae Ionescu, Iorga şi Pârvan) şi mai ales nelivreşti ale gândirii sale. Acestea din urmă se subsumează experienţei de viaţă produsă de credinţa creştin-ortodoxă. Nae Ionescu este surprins în special prin dimensiunea de „teolog nespecialist”. Sintagma îi aparţine chiar filosofului trăirist şi se referă la datoria mirenilor de a teologhisi, susţinută dintotdeauna de Biserica Ortodoxă. Ea îi apărea lui Nae Ionescu ca foarte necesară, mai ales pentru (re)împrospătarea limbajului teologic. Misiunea teologului nespecialist este aceea de a ridica o punte între învăţătura teologică a Bisericii şi lumea intelectuală. Sarcina aceasta şi-a asumat-o în vremurile noastre şi Dan Ciachir, altminteri foarte critic cu o anumită categorie de intelectuali, în general de stânga.
Nae Ionescu a fost, precum se ştie, un om de dreapta, acuzat chiar de derapaje spre extrema dreaptă (2.