Grădina Raiului

Marius Cristea ne conduce silenţios prin Grădina Raiului în a VI-a zi a Genezei, ziua în care florile de măr nu erau încă fructe ale ispitei către Păcat.
Expoziţia deschisă la Galeria de Artă METOPA din Piteşti, sub acest generic, de către pictorul Cristea este o demonstraţie de eleganţă, rafinament şi modernitate. Artistul propune, prin panotajul lucrărilor pe simeze, un ritm muzical, bazat pe şirul lui Fibonacci; astfel aşază sub forma polipticului 3, 5, 8, lucrări pe care le amplifică sau simplifică, în funcţie de dominanta cromatică.
Marius Cristea încearcă să ne transmită (şi reuşeşte), în ritm de culori complementare, aceeaşi stare de spirit pe care o vor fi avut-o „părinţii noştri”, Adam şi Eva, până la „izgonirea” pe Pământ.
Acurateţea lucrărilor, pictate de Marius, contribuie la amplificarea mesajului de curăţenie spirituală; curăţenie de care avem atâta nevoie în aceste momente dramatice ale existenţei noastre.
Pictorul diversifică lumea Edenului său, aducând în atenţia tuturor tema crucii, care pare tratată cu o altă plasticitate. Cristea uzează pentru amplificarea expresivităţii de tehnica robustă a materialităţii realizate prin cuţitul de paletă. El creează ipostaze noi, de adâncă meditaţie în legătură cu simbolul credinţei: CRUCEA. Astfel, Marius compune pe diagonală dezordonând intenţionat relaţia clasică vertical-orizontal. El provoacă nu dinamism, accentuat de o cromatică poate uşor laică, rezolvat fericit din întâlnirea verde-galben, dar apelează şi la aura sfinţilor construind în gama oranjului, crucea clasică, stabilă.
Marius Cristea dedică prezenta expoziţie de la Metopa unuia dintre mentorii săi: regretatul pictor Gheorghe Pantelie.  
O recomandare de final pentru publicul piteştean din partea mea: veniţi să vedeţi şi o altă formă de comunicare a frumosului natural – frumosul plastic.

Marius  Cristea
Artist plastic (membru al Uniunii Artiştilor Plastici Piteşti-România) – secţia pictură
Studii: Universitatea de Artă Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pedagogia Artei, clasa prof. Simona Runcan, 1997 – 2001;  Liceul de Artă „Dinu Lipatti” Piteşti, clasa prof. Ion Pantilie, 1991 – 1994; Studii în atelierul artistului plastic prof. Gheorghe Pantelie, 1995 – 1996
Expoziţii personale: Galeria de Artă Metopa „…şi alte imagini din Grădina Raiului” (pictură), Piteşti – 2010; Galeria de Artă Metopa „Intruvii” (pictură), Piteşti – 2009; Filarmonica Piteşti (performance – pictură), Piteşti – 2009; Festivalul Medieval de Artă (performance –
pictură), Sighişoara – 2002; Galeria de Artă Metopa „Reacţia” (happening), Piteşti – 2001; Hotel Muscel (happening), Câmpulung – 2001; Proiect personal „Vas Monumental” (obiect), Vădastra – 2000;  Conservator (performance), Bucureşti – 1999; Galeria Casa Carţii „De ce dualitate?” (pictură, desen, instalaţie), Piteşti – 1998; Teatrul Alexandru Davilla (pictură), Piteşti – 1997; Galeria de Artă „Forme spirituale” (pictură), Piteşti – 1993
Expoziţii de grup: Galeria de Artă Metopa (pictură), Piteşti – 2002, 2001, 1996, 1994, 1992; Galeria de Artă Galla (pictură), Bucureşti – 2001; Casa Americii Latine (pictură), Bucureşti – 2001;  Galeria de Artă Galla (desen), Bucureşti – 2000; Muzeul Literaturii Române (pictură, desen, obiect), Bucureşti – 1999; Muzeul Satului (instalaţie), Bucureşti – 1997
Expoziţii colective: Galeria de Artă Metopa, Piteşti – 2010, 2009, 2008, 2002; Muzeul de Artă (pictură), Piteşti – 2007; Galeria de Artă Artis (pictură – performance), Bucureşti – 2006;  Muzeul de Artă (computer), Vâlcea – 2004; Galeria Casa Cărţii (pictură), Piteşti – 2002; Galeria Casa Cărţii (pictură) – 1997, 1996; Hotel Belvedere (pictură), Predeal – 2000 / 2001; Muzeul de Artă (pictură), Piteşti – 1995; Galeria de Artă (pictură), Piteşti – 1992
 Workshop: Politehnică – Bucureşti, România – 2001, U.I.A.H. – Helsinki, Finlanda – 2001, Galeria U.A.B. – Bucureşti, România – 2001
Colecţii particulare: România, Finlanda şi U.S.A.

2010-07-07T16:00:00+03:00