Expoziţia Bogdan Hojbotă la Galeria de Artă „Metopa” Piteşti

Arta focului  

Bogdan Hojbotă este „produsul” anilor ’80 şi, într-un anume fel, poate fi considerat ca una dintre „zalele” lanţului orfevrilor români care transformă metalul în adevărate bijuterii cu consistenţă sculpturală, dar şi păstrând rafinamentul inegalabil al primului impuls specific expulzării.
Tehnica acestui artist plastic este impecabilă, uşurând accesul la asimilarea prin văz, dar şi tactil, a emoţiilor şi trăirilor atât de generoase ce emană din lucrări.
Un adevărat maestru al formei nu se lasă copleşit decât de o prea mare forţă degajată de curbe închise sau deschise, făcând referire la un concret posibil, excluzând descriptivul facil.
Aparent, ne conduce într-o direcţie, furnizând indicii sumare dintr-un element anatomic, dar rapid se eliberează de povara unor detalii oferind privitorului, prin esenţializare, o adevărată arhitectură-conexiune. Tot ce este de prisos dispare – formele se topesc în lumină şi revin atât cât le lasă artistul să participe la acest concert spaţial.
Dacă în alte expoziţii Bogdan Hojbotă propune o coabitare între culoare şi formă, aici renunţă la acest tip de ambianţă, provocând cu mijloace artistice specifice volumetriei o dinamică mai degrabă armonică şi cursivă decât speculativă (suprafeţe de mici întinderi alternând cu suprafeţe generoase).
Spontaneitatea şi prospeţimea trădează un artist matur, care stăpâneşte la perfecţiune acest tip de comunicare (arta focului). Convingător prin mesaj, Hojbotă se lasă citit de la prima „lectură” făcută în expoziţie. Demersul său artistic – captarea şi expulzarea luminii – se defineşte printr-o relaţie interesantă între calitatea materială, dar şi aerul din jur, care participă la pulverizarea şi integrarea maiestuoasă a lucrărilor în arhitectura spaţială.
Artistul plastic înclină balanţa unei profesii „grele” (metalist) către creaţie, prin autodepăşire şi stăpânire. Tainele meseriei nepunându-i probleme, îi oferă posibilitatea să se bucure din plin, în actul concepţiei, de experimente ce conţin coerenţa unui discurs autentic. Toate acestea şi nu numai îl fixează într-o poziţie favorabilă faţă de problematica artei contemporane. Monumentalitatea operelor sale, indiferent de dimensiuni, îi conferă posibilitatea amplasării lor în spaţii închise sau deschise, neutralitatea materialului, oţel inox, putându-se armoniza cu orice tip de vecinătate materială sau imaterială.

2009-05-08T16:00:00+03:00