DOINA

(parafrază)

De la Cerna până-n Prut
Tot românul e bătut
Şi în jug mereu ţinut
Nu de turci, nu de muscali,
Ci de-ai noştri „demnitari”;
Au ajuns să ne conducă
Un tâmpit şi-o matracucă;
Doar de ei e plin pământul
De nu se mai mişcă vântul;
Taie, ’mparte şi doboară
De cu zori şi până-n seară
Parcă nimeni nu e-n ţară;
Şi se laudă întruna
Că sunt Soarele şi Luna;
Au maşini, lingăi, palate
– Nu le-ar mai ajunge toate! –
Au scos ţara la mezat
Ce-a fost bun, au exportat…
Din Oradea la mare
Numai bocet, numai jale!
Au luat pâinea la copii
Şi-au vândut-o în pustii
La urâţi, la nespălaţi
Parcă ăia le-ar fi fraţi.
Din Suceava-n Calafat
Ţara-i plină de oftat;
Nu-i ajunge nici lumina
Şi tot ea ar purta vina
Ţara blândă, sărăcită,
Suptă şi-ndobitocită,
Ce-a crescut la sânul ei,
Nu cu turtă, nu cu mei,
Un vasilisc şi-o aspidă
Care vor să ne închidă
Să ne lege la un loc
Şi în jur să pună foc!
Au stors toată bogăţia
Şi-au întins în loc pustia
Numai lanţuri, numai fiare,
Lacăte şi balamale!
Ne-au luat brânza de pe masă
Şi pământul de sub casă
Şi le-au luat ca nişte hoţi –
Mânca-i-ar trânjii pe toţi!

Cine ţara ne-a vândut
Aibă şerpi în aşternut
Aibă viermi în capul sec
Şi sfârşească-i neamu’-n ’nec!

Umple-v-ar duhorile
Şi suge-v-ar lipitorile!
Jupuiţi-ne întruna
– Cădea-v-ar uscată mâna! –
Pân’ s-o scula din mormânt
Ţepeş Vodă drept şi sfânt
Şi-atunci veţi mânca pământ!

Române, în Ţara Ta,
Pune mâna, nu mai sta,
Beleşte-i şi dă-le sare
Şi-i înfige în frigare
Şi-i învârte în vâlvoare
Cin’ le-o da un strop de apă
Ca ei să fârşească – ’n ţeapă!

29 noiembrie 1983

(Notă 2008: Cum rândurile acestea n-au circulat înainte de 1989 decât printre prieteni, am socotit inutil să le fac cunoscute „după…” Nu-i o vitejie că le public azi. Doar un fel de nostalgie…)