Vitriolul turnat de Eminescu, în partea secundă a Satirei a III-a, a trecut parcă neobservat de la 1881 încoace. S-a reţinut doar expresia, devenită celebră – „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne…” O auzim rostită de oameni sictiriţi, o citim scrisă de jurnalişti aşa-zis intransigenţi, în fapt bieţi vânători ai francului, ai câştigului fără (multă) muncă. Adevărul e că porţiunea asta din poem a fost umbrită mereu de partea mijlocie, cea în care Mircea îl înfruntă pe Baiazid. Aş putea spune că mentalul colectiv românesc e deformat de învăţământul patriotic de(s)prins din fragmentul respectiv. Nu mai pun la socoteală că e un învăţământ rod al altui învăţământ – anume acela şcolar, simplist, mimetic, destul de puţin critic. Şi, mai presus de orice, este o sublimă probă de auto-amăgire. Căci, dacă judecăm la rece, câte bătălii au câştigat generaţiile ce-au învăţat „iubirea de moşie” din lecţia lui Mircea, varianta eminesciană? Numai acelea din vara anului 1917 sunt, cu certitudine, victorii. Restul… Dar nu e sigur că sacrificaţii acelui război au învăţat patriotismul în şcoală, ci pe ogor – mai ales pe ogorul promis lor de nişte politicieni care îşi ţineau promisiunile doar când erau obligaţi, rareori fiindcă aşa le dicta educaţia.
Sunt câteva versuri a căror actualitate s-a menţinut constantă în tot răstimpul scurs de la prima publicare, indiferent ce fel de regimuri s-au succedat la conducerea statului. „Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…” – oare nu-i adevărat în epoca noastră de circ şi paranghelii? Puţină adaptare la realitatea zilei nu strică deloc „mesajul”: Nu se nasc glorii pe sticlă şi la masă-n Golden Bliţ/N-avem luptători cu gura şi cu palma pe la şliţ?/Panglicari în ale ţării ce promit, te bagă-n seamă/Pân’ se văd aleşi din nou, şi-apoi uită şi de mamă!/Şi de patrie, virtute, nu vorbeşte-oficialul/Tot pe el dându-se pildă şi făcând pe popularul?/Dar că fură, nu se pune; că primeşte, nu contează/Şi nu-l doare nici în coate falsul când şi-l încasează… Parafraza ar putea continua. Mă opresc dintr-un sentiment de jenă.