A făcut ceva zgomot mediatic, acum câteva săptămâni, prostia debitată de Traian Băsescu, încă preşedinte al României, la adresa şcolii care scoate filosofi, nu tinichighii. Cred că sub chelia celui depăşit de funcţia cu care l-a procopsit electoratul mahmur bâzâia termenul „tablagii”, dar a scăpat ce s-a auzit! Premeditat sau nu, locvacele comandant de vapor dă naţiei ce se pricepe el mai bine şi ceea ce numele i-a predestinat: băşini! N-o să insist pe chestia numită de psihanaliză act ratat, deşi merită. Mă rezum la observaţia că un tată îşi împinge fiica într-o meserie – politica – despre care se spune că e sinonimă cu prostituţia. Eu îl deplâng pe inconştientul părinte, măcar că nu-l interesează.
N-a scăpat neobservată lipsa de reacţie a câtorva dintre sicofanţii preşedintelui. Între ei, cine altul putea fi lider decât Gabriel Liiceanu, filosoful anti-post-comunist (mulţumesc pentru licenţă, Flori Bălănescu)?! Aşteptam cu toţii ca posesorul conştiinţei mai bune a naţiunii, mân(t)uitorul fiinţologiei, al peratologiei şi-al uşii fără clanţă, filosoful negustor al drepturilor de autor pentru mulţi alţi filosofi, să-i tragă un perdaf public expertului în promisiuni deşarte şi-n spart farfurii după metoda „dialectică” grecească! Ce ne-a auzit urechea? Cum că filosoful naţional, precum şi ceata de sfetnici decantată în jurul preşedintelui petrecăreţ, nu a cerut şi n-a obţinut nimic de la cel pe care nu l-a apostrofat nici măcar pentru cheltuirea discreţionară a banului public (cazul celebru când curtenii cei înţelepţi au fost căraţi cu avionul la consfătuirea de la Neptun). Subtilitatea acestei apărări, nu a lui Socrate, ci a lui Băsescu, va fi scăpat celor obişnuiţi să gândească după şabloanele pitagoreicului (sau logoreicului?) filosof. Care nu ezită să judece ca un politician sau ca un comerciant: dă publicului exact ceea ce publicul aşteaptă! La nevoie, se preface şi-n clovn, numai să-şi vândă marfa. A spus-o şi-a practicat-o, gesturile lui sunt consemnate în cronicile culturale mondene din ultimii ani…