Nu mi-aş fi imaginat că profesia acelui om este preoţia. Mă rog, poate nu profesie ar trebui să scriu, ci vocaţie, pentru că a fi păstor de suflete nu e o meserie ca oricare alta. Însă, în zilele noastre dacă faci asemenea deosebiri ţi se spune că eşti cusurgiu şi cauţi nod în papură!… Aici, în RO, există un fel de cutumă: mulţumeşte-te cu ce ai, cu ce ţi s-a dat! Dacă te apuci să ceri altceva, mai mult, mai breaz, mai cu moţ, mai nu-ştiu-cum, ţi se trânteşte la obraz: te pomeneşti că eşti tu mai dăştept ca alţii! Nu contează că lucrul cerut de tine este normal, este logic, este alb fiindcă e alb, nu negru, nici gri, nici – cum zicea un şmecher – într-o mie de nuanţe. Într-o societate unde anormalul a devenit normă curentă de viaţă, simpla adecvare la realitate înseamnă, din start, asumarea posibilităţii de-a fi considerat nebun!