– Ştiaţi că la Câmpulung sunt cele mai multe zile însorite, pe an, din toată ţara? ne-a întrebat, retoric, la o oră de dirigenţie, profesoara Gabriela Georgescu.
Nu ştiam. Diriginta a continuat:
– Dar chiar aceasta e raţiunea pentru care această Şcoală Specială a fost implantată aici, la Câmpulung, nu în altă parte. Ca să aveţi mult soare, să vă însănătoşiţi repede.
Profesoara Georgescu, care ne preda nu ştiu ce Planificare, sau Statistică, era o tipă imaginativă. Era, trebuie, s-o spun, şi-o tipă bine. Bărbaţii din clasă – unii, de aceeaşi vârstă cu ea, sau mai în vârstă – o priveau fascinaţi, o dezbrăcau cu privirea. Iar dintre toţi, Belu se aşeza în prima bancă şi n-o slăbea o clipă din ochi, stimulând-o, intimidând-o, provocând-o să ne mai spună ceva. Terenul era fertil.
 
– Vedeţi Câmpulungul…, se lansa domnişoara Georgescu, va ajunge una din cele mai vestite staţiuni balneo-climaterice. Va fi un fel de Karlo-Vyvary. Peste Râul Târgului se va arcui o şosea… Râul va fi asfaltat, va deveni loc de promenadă… De-o parte şi de alta se vor înălţa hoteluri şi restaurante de lux… Nu ne vom mai da coate pe Bulevardul Pardon…
– Da?! se minuna Belu, sau altcineva. Din păcate, noi nu vom mai fi aici…
– Nu-i nimic, o să veniţi în concediu…