George D. Vasiliu, n. 5.05.1908, în comuna Dobrogostea-Argeş – m. 7.07.1989, la Piteşti. Studii: Facultatea de Ştiinţele Naturii, Bucureşti, bursier al statului român pentru studii de ştiinţele naturii la Universitatea din Iena (Germania) la recomandarea lui Antipa, unde obţine licenţa Magna cum laudae în 1929, şi-şi susţine doctoratul în 1931 cu teza Peştii din Ceylon, cu profesorul L. Plate, urmaşul lui E. Heckel, primul studiu de acest gen din lume. S-a specializat în biologie marină în insula Helgoland (Marea Nordului). Îşi continuă studiile de sistematică ihtiologică la Frankfurt, apoi se documentează în probleme de hidrobiologie, ihtiologie şi piscicultură la Viena, Traismauer, Neapole, Monaco şi Paris. A fost membru al Academiei de Ştiinţe din România, secretar general al Colegiului naturaliştilor din România; la propunerea lui E. Racoviţă a devenit membru al Societăţii de Zoologie din Franţa, este ales membru al Societăţii Internaţionale de Theriophilaxie (R.F.G.), al Societăţii Internaţionale de Limnologie, al Societăţii Internaţionale de Ornithologie – Paris, al Comisiei Vertebrate-Cephalopode, al Comisiei pentru Explorarea Mării Mediterane, unde lucrează cu J.Y. Cousteau şi în Comitetul Internaţional de Ornithologie, calitate în care participă la al XI-lea Congres Internaţional de Ornithologie din Berlinul de Vest (R.F.G.) din 1978, când este ales singurul reprezentant pentru Europa de Est şi la Simpozionul Francofon de Ornithologie, organizat de Universitatea din Lille-Franţa.Printre funcţiile ocupate trebuie amintită cea de întâiul director ştiinţific şi director de secţie la Institutul de Cercetări Piscicole al României (1941-1949), calitate în care a fost arestat în 1949 „pentru subminarea economiei naţionale”, fapt pentru care a plătit cu detenţie. Prietenia cu Constantin C. Giurescu, închis şi el şi condamnat la domiciliu obligatoriu, a atârnat şi ea în sentinţa dată. În 1964, când fratele său, medicul oncolog francez Cornel Vasiliu, a fost chemat, împreună cu alţi trei medici francezi pentru consultul lui Gh. Gheorghiu-Dej, a cerut să părăsească împreună cu întreaga familie ţara, lucru promis, dar neonorat de autorităţile de atunci. Între 1949 şi anul morţii sale a fost în permanenţă în atenţia organelor de Securitate datorită amplelor sale legături cu lumea ştiinţifică internaţională.

Din 1969 a fost cadru universitar al Institutului de trei ani din Piteşti, mai întâi ca lector şi apoi ca profesor universitar. A publicat peste 350 de lucrări ştiinţifice atât în ţară, cât şi în străinătate. Este singurul biolog român care figurează în Dicţionarul Grassé. A întreprins primele cercetări privind fauna piscicolă a lacului de acumulare Vidraru-Argeş, sprijinit de celebra firmă Sandoz, şi a folosit pentru prima dată sistemul de hrănire cu ajutorul cutiilor Vibert. Cu ocazia Expoziţiei Naţionale de la Bucureşti, din 1937, a fost decorat de regele Carol al II-lea cu titlul de ofiţer în rang de Cavaler pentru meritele sale în domeniul biologiei româneşti.