despre cum ar fi putut
să nu fie ceea ce este

am văzut pe discovery science un reportaj
despre supravieţuirea gheparzilor în africa.

tineri frumoşi bronzaţi
studiau sperma gheparzilor
care sunt pe cale de dispariţie.

pe lamela microscopului
mulţi spermatozoizi înotau
ca dracu cu spatele
iar alţii nu înotau nici un pic.

evident că m-am întrebat
cum or fi înotat în faza aia
unii la care mă gândesc chiar acum.

doamne ce simplu
ar fi putut fi.

Descântec de fire

Eşti zidit în timp
cleios, deşi ţi se pare că te miş
mişto, nu mai ai suflet.
Sufletul e mereu în afară, ia
aminte, ţi-am zis,
în contemplaţie.
Stai puţin nemişcat,
aşa
ca zăpada asta gri de martie,
stai aşa
şi rece.
Nu ştiu cum poţi să ieşi
dintr-o statuie
doar sufletul ştie,
se roteşte.
Pun pariu că
acum se roteşte,
îşi caută vechiul sălaş.
 
in/out şi gata
[mă simt oarecum frumoasă
petrec momente frumoase în compania mea]

mi-am mâncat hamburgeru’
am terminat cartofiorii
sorb din cola şi citesc o carte
gesturi liniştite
ca şi cum aş fi setat pe pilot automat

e de ajuns o secundă şi
se clatină tot ce-ai depozitat
de ex
dacă stai mult într-un singur loc
ieşi din ritm şi
orice lucru ţi se pare cumplit de trist
începând cu resturile de mâncare
cu paharul gol şi cartea asta
până la discuţiile celor de la masa vecină
despre copiii lor şi rezultatele de la şcoală
până la viaţa ta

chestia asta e f periculoasă pt mine
care n-am reuşit în 22 de ani
să-mi fac un sistem de apărare
şi nu mi-a venit nici o idee mai bună decât
să mă ascund în cameră

şi-n timp ce pilotul automat citeşte
şi soarbe din cola
încerc repede să găsesc o ieşire
am nevoie
am nevoie de
am nevoie de şampon

[n-am mai împrumutat pe nimeni cu nimic
n-am nici o şansă să mă lipesc de cineva azi]

în 601 mi-am aranjat
să stau lipită de bară lângă scări
aşa am văzut-o pe fata asta
a dracu de frumoasă
am mai văzut femei frumoase dar asta
e prea de tot
ochii mi s-au făcut ca-n desenele animate
au luat forma buzelor ei
pline şi naturale
şi inima a-nceput să-mi zbârnâie frumos
ca o codiţă de câine

pilotul automat respiră clipeşte
transpiră / aranjează o şuviţă
îndeplineşte  funcţiile normale

ea povesteşte unui tip cum
s-a despărţit de alt tip

aş vrea aşa tare să mă apropii de ea
măcar să mă umple cu frumuseţea ei
să păstrez ceva în mine

pilotul automat coboară cu mersul meu
nu-s în stare să-l descriu
şi intră-n orhideea
lume multă nici o faţă zgomot mâini şi picioare
apucă un şampon pantene pt bucle
şi pt că-i prea puţin mai ia şi un strugurel nivea
cherry kiss
pt buze frumoase şi moi

[in/out şi gata]

mi-am aruncat
inelele brăţara lănţicul
într-un sertar
să scap de toate ticurile
să nu mă mai joc cu inelul
să nu-l mai bag în gură
să nu mai trag de lănţic noaptea
înainte s-adorm

[de multe ori
în capul meu se declanşează apocalipsa]

sunt ca lance henriksen din millenium
numai că flashurile care-mi apar în ochi
sunt cu şi despre mine
eu în autobuz lovită în mod repetat în cap
eu zdrobită de un perete oarecare
şi oasele mele pocnind uscate
şi capul meu trosnind sub presiune
şi creierul meu împrăştiat
pe geam şi pereţi
eliberat

vreau să fiu liniştită
îmi doresc aşa cum
pofteşti la o portocală
să nu înregistrez nici o emoţie mai mare
ca puterea mea de asimilare

dar umblu aşa
uneori mă întreb cum
de nu-mi fac rău porcăriile astea
ca oameni îmbrăţişaţi
pupându-se

[porcării porcării]

dacă alţii îmi arată că le e milă de mine
mă scârbesc total
fac tot felul de porcării
ca disperaţii eşuaţi pe insule

nu-i nimic mai groaznic şi mai patetic
ca mintea redusă la convulsiile cărnii
urlete şi lacrimi
şi scârba fără motiv

de corpul ăsta / insula mea
şi-mi vine să-i trag una din plin
să-i dau ce vrea

scoală-te dracu
vrei să atragi toată atenţia

scoală-te scoală-te scoală-te
scoală-te
nu te mai alinta

sunt semne

acum zece minute am fost la minimax
să cumpăr ouă de paşti
zahăr
făină
ulei
am umplut două pungi de plastic şi banii i-am terminat.

la vreo zece metri de supermarket
s-a oprit de sus o rază
pe un bănuţ de zece bani ron.

ştii că sunt superstiţios
dar nu ştii
că doar ceva mai încolo un puşti mucios mi-a cerut
fix o mie de lei şi i-am

dat
m-am simţit în planurile lui dumnezeu
puţin implicat.

Deasupra lui deasupra

Toate lucrurile din jurul meu
au demnitate: biblioteca, biroul, canapeaua,
hârtiile împrăştiate cu nemulţumire
şi spaimă,
colţul motanului
din care de mult lipseşte motanul.
Energii arogante le înalţă mult deasupra,
dar şi eu sunt nesuferită,
pot fi,
am un ochi deasupra!

fluturaş

camera noastră se umple-n timpul zilei
de fluturi mari şi păroşi
care ies din pereţii albi albi
noaptea
se plimbă-n nesimţire
şi-n mine năvăleşte scârba
de a fi atinsă

se zbat cu pieptul şi aripile de tavan
parc-ar vrea dracu să scape

un fluture gras cu alb şi negru se freacă
de papucii mei roşii
e şi el frumos în felul lui
prin contrast
face gălăgie
apuc caietul ăsta-n care scriu şi-l plesnesc
peste fălci

povestea lui vlad ilie

paştele mă-sii

a murit vlad ilie coleg de bancă
din anu-ntâi până-n ultimul an de liceu

şi când aflu eu!

şi dacă eram certaţi umblam împreună
erau cincisprezece fete în clasă şi cinci băieţi
din care vreo doi parcă
au rămas repetenţi. dă-le-n pemeu de fete
ce-o fi văzând la ele
dar du-te să nu zici
că te ţin eu. el avusese poliomielită
la zece ani
iar acum era mic de statură şi puţin cocoşat
nu avea întâlniri.

aaah! de ce-o fi trebuind să fie totul
atât de meschin? cât m-a mai chinuit
să-i dau înapoi şapte lei

şi cu ce motiv mă presa: că-i trebuie exact atât
să completeze suma
să vadă cum e cu sută întreagă în buzunar!
îmi venea să mor de râs dar n-am râs
când a ieşit disperat din veceu
că i-a căzut portofelul! când mă-ntreba
cu faţa aprinsă dacă mi-amintesc cumva din chimie
dacă explodează gazele alea
că voia s-aprindă un ziar să se uite jos în că…at!

să nu mă laşi aşa
până mă duc să chem un mecanic pe cineva
să nu intre vreunul în cabina asta
şi să-şi dea drumul peste portofel că m-am dus!

avea ochi albaştri
puţin spălăciţi ca ai tatălui meu
când te fixa cu ei
simţeai că n-ai cum să-l laşi. dar
cine-ar fi crezut c-am avut eu atâţia bani
şi că mi-au picat în veceu?
aşa i-am zis

seara în internat când mi-a arătat
buletinul de identitate dat cu parfum

aaah! de ce-o fi trebuind
să fie totul atât de meschin.

Carusel

Mă umplu de imagini ca un carusel,
zi după zi,
cad mereu spre centru
şi duc cu mine tot
ce ating cu privirea:
acum mă tăvălesc printre bulgări şi pietre,
prin spinii trandafirilor tăiaţi,
de noiembrie,
sunt în iarba cea urâtă
pe care vecinii  o răpun
şi-o târăsc la pubelă,
(ce cuvânt frumos,
dacă aş fi extraterestru aş crede
că-i un loc de depozitat tandreţuri)
acum sunt la-nălţimea căcatului broaştei,
şi aşa de obosită de parcă
aş sculpta apa
din apă !

acidulat

când nu mă urmează nimeni spre casă
strâng pumnii şi-nfig în podul palmei unghiile
ritmic
ca şi cum aş strânge o mingiuţă de plastic
prin care pompez cât mai mult
sânge spre inimă

înfig unghiile în palme
ca şi cum aş decoji o portocală
cu tact
aproape senzual
sucul îmi năvăleşte-n gură
şi-mi simt mâinile lipicioase

dar asta-i doar frica

şi-mi dilată pupilele fără să ia seama
dacă-i zi sau noapte
dacă-s afară sau în camera mea

unde mă uit la portocala asta reală aşa
cum mi se cuvine
o desfac
şi-i aşez cojile pe o farfurioară
să miroasă frumos camera mea
sucul îmi năvăleşte-n gură
cu poftă
ţâşneşte pe nas
ca dintr-o sticlă agitată

cântecel vicios de adult

ce ne-a lăsat tata? ce ne-a lăsat tata?
tata ne-a lăsat cutii şi pungi cu bomboane.
le găsim ascunse
unde nu te-ai gândi
vesele fac cu ochiul
bomboanele albastre galbene roşii
bomboane portocalii albastre şi verzi
dropsuri bomboane cu lapte praline
amandine bomboane cu fructe
şi tuburi de mentă!
la capul patului
pe sub perne în cutii în sertarele mesei
eu nu mă bucur
când le găsesc
căci de la medic tata n-are voie
să mănânce bomboane
dar acum ce să fac?
a murit. c’est fini.
diabetul nu-i mai face cred
nici un rău.
 
Corp de litere

Aş vrea să am mai mulţi ochi
şi mâini,
multe mâini.
Aş vrea să stau în cărţi,
îngropată în cărţi
şi să citesc cu tot corpul
repede, mai repede
când sunt obosită
şi nu mai pot să îndes nici un cuvânt
printre pleoape,
nici un cuvânt din lumină !
vreau să mă amestec
organic,
să le cărăbănesc pe sub piele,
 cărţile de hârtie.

mai mult ca orice

nevoia de afecţiune te face o cârpă
ai accepta orice corp
să te facă să luceşti dimineaţa
ca holul proaspăt spălat din cămin
dar nu 

n-a mai sunat de nu ştiu când
telefonul
aduce numai complicaţii
şi totuşi e important pt metabolism

e-atâta linişte încât
aş putea umbla goală prin cameră
să-mi presez corpul de pereţii albi albi şi reci

şi-aici
şi-aici
se rupe totul

toată ziua am mâncat
un borcan cu dulceaţă de căpşuni şi-o pâine
de câteva zile
cred că asta înseamnă să fii student
şi să nu te pricepi la asta

stai la geam când plouă
n-ai mai scos o vorbă de ore în şir
începi să vezi
numai coduri şi cifre curgând pe un ecran
ca-n matrix

la 12 noaptea îmi dau seama
că-s singură şi c-o s-adorm aşa
pt că s-a umplut camera de fluturi mari şi ţânţari
şi nu mai e nimeni altcineva
să se plângă de asta şi
la orice atingere să-l umple scârba

e deja vară şi prin fereastra deschisă
intră miros de prăjeală
şi ceva dureros sfârâie în tine
ca uleiul încins

eşti totuşi într-un cămin de studenţi
mirosurile astea-s normale
ca singurătatea

pe care-o măsor de la geam la pat şi-napoi
prin mirosul de cârnaţi care de fapt
vine pe sub uşă
numai durerea năvăleşte din toate părţile
şi se opreşte-n gât

nevoia acută de afecţiune te face o cârpă
te scoate din casă şi la miezul nopţii
ca pofta de cola

eşti totuşi într-un cămin de studenţi