Evenimente organizate de Centrul Cultural Pitești în perioada 21-26 octombrie 2019

 

Mircea Vintilă, președintele juriului la Festivalul TRIVALE FEST

Iubitorii de folk sunt invitați la cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 18.00, în sala de spectacole a Filarmonicii Pitești. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local, prin Centrul Cultural Pitești, va cuprinde un concurs de interpretare și recitaluri extraordinare, susținute de Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Tiberiu Hărăguș și Grupul Folk P620. Concursul va avea loc pe două categorii de vârstă: 10 – 18 ani și 18 – 50 de ani, la care aspiranții la premiile și trofeele festivalului pot participa individual, sau în grupuri de maximum 5 persoane. Concurenții care fac parte din prima secțiune, cu vârsta cuprinsă între 10 – 18 ani vor prezenta două piese din repertoriul soliștilor consacrați sau din compoziții proprii. Concurenții care fac parte din a doua secțiune, cu vârsta cuprinsă între 18 – 50 ani vor prezenta  două piese din compoziții proprii. Jurizarea va fi realizată de către specialişti în domeniul muzical: folkistul Mircea Vintilă, desemnat președintele juriului, muzicianul Cornel Ursu, cantautorul Tiberiu Hărăguș. Preselecția va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 10.00, la Centrul Cultural Pitești, cu sediul la Casa Cărții, Municipiul Piteşti, Str. Craiovei nr. 2 – cod 110013, Bl. G1, Judeţul Argeş. Cei interesați se pot înscrie până pe data de 24 octombrie, fie direct la sediul Centrului Cultural Pitești, fie la adresa de e-mail a instituției cultcentre@yahoo.com. Regulamentul și fișa de înscriere sunt postate pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești(www.centrul-cultural-pitesti.ro). Pentru informații suplimentare puteți suna la numerele de telefon 0248-219976 și  0771-530188.

Centrul Cultural Pitești organizează în perioada 21 – 26 octombrie și alte evenimente cultural-educative:

Luni, 21 octombrie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, prelegerea cu tema „Toleranța într-o societate democratică, aspecte juridice și teologice”, în cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, inițiat și coordonat de conf.univ. dr. Marius Andreescu;

Marți, 22 octombrie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, dezbaterea interactivă cu tema „Copii și părinți împreună cu provocările perioadei 0 – 6 ani”(partea a II-a), susținută de psihologul Natalia Drăgoescu, în cadrul proiectului de dezvoltare personală, sub genericul „Personalitatea de la A la Z”, inițiat și coordonat de psihologul-clinician Camelia Dragomirescu;

Miercuri, 23 octombrie, de la ora 15.00, în Sala Simpozion, de la Casa Cărții, Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de redactorul-șef al revistei literare Cuvântul Argeșean, scriitorul Nicolae Cosmescu, eveniment organizat în colaborare cu Liga Scriitorilor Români Filiala Argeș;

Joi, 24 octombrie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții, colocviul cu tema „Lumea Anului 1019”, manifestare care se înscrie în proiecul cultural-educativ, sub genericul „Istorie Restituită și Asumată”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document Restituiri Pitești, dr. Marin Toma.

 

 

2019-10-16T14:12:07+03:00