Aşa cum am arătat în materialul redactat în data de 18 aprilie 2011, sub titlul ,,Aspecte din istoria localităţii Piteşti”, prezentat în revista ,,Restituiri” apărută în luna mai 2011, am apreciat oportun să continui această prezentare a localităţii Piteşti, punctând în acest articol evoluţia oraşului Piteşti şi în perioada 1945-1989.
Activitatea economică din oraşul Piteşti după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial l-a început a avut o evoluţie mai lentă datorită restricţiilor ce au fost impuse în perioada războiului, a creşterii inflaţiei, a lipsei specialiştilor care fie au părăsit meleagurile argeşene, fie au căzut ca eroi în lupte1), a controlului trupelor de ocupaţie, a secetei prelungite ce se instalase în vara anilor 1945 şi 1946.
Cu toate acestea, locuitorii oraşului Piteşti au dat dovadă de solidaritate şi în perioada mai sus amintită au găzduit copii din satele Moldovei, ajutându-i cu hrană, îmbrăcăminte.
Ulterior ca urmare a acordurilor politice şi economice impuse României de URSS, în perioada 1944-1945 au luat fiinţă în mai multe ramuri industriale întreprinderile Sovrom, prin intermediul cărora s-au exportat numeroase materii prime, textile, produse alimentare, în acest sens luând fiinţă la Piteşti unitatea Sovrom-Petrol, devenită una dintre cele mai mari unităţi din ţară ca urmare a descoperirii şi exploatării de zăcăminte în zonă.
Economia oraşului Piteşti a fost treptat subordonată noilor realităţi economico-politice, după înfiinţarea la 24 noiembrie 1945 a Consiliului Superior al Economiei Naţionale, fiind constituit la Prefectura Argeş un grup de lucru care să urmărească aplicarea noilor hotărâri. În temeiul Legii din 24 mai 1947, întreprinderile particulare şi pe acţiuni din Piteşti2) au fost integrate Oficiilor Industriale riguros controlate de stat. Totodată, în perioada iulie-decembrie 1947, s-au introdus şi în Argeş programele de producţie industrială, cu efecte negative asupra acestor întreprinderi.
Această stare de lucruri a dus la dispariţia proprietăţii private în industrie, comerţ şi în domeniul bancar, acest fapt fiind reglementat prin Legea din 11 iunie 1948 când s-a decis demararea naţionalizării atât a unităţilor economice, cât şi a celor medico-sanitare, a cinematografelor, farmaciilor şi a unei părţi din fondul de locuinţe de la oraş. În acest fel a-a desfiinţat şi Camera Locală de Comerţ şi Industrie. Au fost naţionalizate societăţile anonime Textila Românească şi Ţesătoria Română, tăbăcăriile, fabricile de încălţăminte, fabrica de butoaie, atelierele tipografice.
Astfel, reţeaua industrial-comercială din Pitești a fost naţionalizată începând cu 1 iulie 1948, fiind inclusă în sistemul Comisiunii de Stat a Planificării, statul dobândind calitatea de administrator general al economiei naţionale, dispărând astfel economia de piaţă. Ulterior, pe baza planurilor cincinale, începând cu 1950-1990, oraşul Piteşti a fost caracterizat printr-o puternică industrializare ce a avut ca efecte şi dezvoltarea social-economică a localităţii3). Au început programele de investiţii prin apariţia primelor unităţi economice şi prin apariţia primelor locuinţe, aceste activităţi fiind coordonate de Sfatul Popular Orăşănesc, devenit prin Legea din 6 septembrie 1950 organismul local cunoscut şi sub denumirea de Sfatul Popular Orăşenesc.
Constituţia adoptată la 24 septembrie 1952 de Marea Adunare Naţională a întărit instituţiile administrative de stat, dar subordonându-le organelor politice.
Printre primele obiective ce s-au edificat în oraşul Piteşti amintim Fabrica de Tananţi „Argeşul” ce va constitui nucleul viitoarei zone industriale de nord a oraşului, apoi înfiinţarea, la 8 octombrie 1952, a Fabricii de Piese Auto – Colibaşi, a Tipografiei „Argeşul” în 1948 şi extinsă în 1963, a Direcţiei P.T.T. – Piteşti în 1948, a Trustrului de Construcţii Civile în 1950, a întreprinderii „Vinalcool”, în 1951 precum şi a Trustrului Petrolului, în 1952, acestea fiind doar o parte dintre ele. În 1962 s-a început dotarea cu noi secţii şi utilaje a Întreprinderii „Textila” constituite la 6 martie 1949.
Printre marile investiţii ce s-au realizat în acea perioadă amintim construirea Combinatului de Prelucrare a Lemnului, intrat în funcţiune cu primele secţii în 1963 şi completat cu noi capacităţi de producţie până în 19834). Ȋn 1964 se dă în folosinţă Centrala Electrotermică – Piteşti-Nord, precum şi Staţia de Epurare Biologică – Piteşti-Prundu.
Se inaugurează în 1967 Întreprinderea de Motoare Electrice, iar la 20 august 1968 se inaugurează Întreprinderea de Autoturisme-Colibaşi, Piteşti, singura cu acest profil din ţară, aceasta fiind edificată împreună cu firma franceză „Renault”.
Urmează, în 1969, să intre în producţie Rafinăria de Petrol, urmând apoi în anii următori, Combinatul Petrochimic, Întreprinderea de stofe „Argeşeana”, Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc (CATC), Fabrica de Bere şi Fabrica de Pâine Găvana. Se construieşte Complexul de Vinificaţie-Ştefăneşti – în 1968, Hidrocentrala de la Bascov – în 1970, cea de la Prundu – în 1971, Staţia de alimentare cu apă de la Budeasa – în 1971, Fabrica de încălţăminte – în 1973, Centrul Teritorial de Calcul – în 1973, Institutul de Reactori Nucleari Energetici – în 1974, Staţia Dacia-Service Ştefăneşti – în 1975, Abatorul Prundu – în 1976, Staţia Dacia-Service Bascov – în 1983, Fabrica de Poduri Metalice Piteşti – în 1985, precum și altele.
Este de remarcat faptul că în municipiul Piteşti, în anul 1985 existau peste 130 de întreprinderi şi instituţii cu peste 120 000 de salariaţi. Ultimul plan de al autorităţilor comuniste, aplicabil şi în oraşul Piteşti, a fost cel al Cincinalului opt (1986-1990), care însă a fost întrerupt la finele anului 1989 datorită evenimentelor din decembrie 1989, care au dus la schimbarea de regim în România, acesta fiind anulat prin Legea nr. 31 din 1990, acest act normativ fiind şi cel care a pregătit primele etape în reapariţia economiei de piaţă.
Potrivit surselor bibliografice cercetate pentru materialul de faţă5), în 1989 chimia şi petrochimia deţineau 60% din volumul producţiei totale, construcţiile de maşini – 20%, industria uşoară – 8,5%, prelucrarea lemnului – 4,8%, iar din punct de vedere al potenţialului economic, oraşul Piteşti a ocupat locul patru pe ţară în 1989, după Bucureşti, Braşov şi Ploieşti, fiind urmat de Galaţi.
Pe lângă dezvoltarea unităţilor economice din oraşul Piteşti, conform programului de sistematizare, în perioada 1948-1987 s-au construit peste 45.000 de apartamente şi alte locuinţe din fondurile statului, ale întreprinderilor, grupate în diferite cartiere, finalizate în perioade diferite, fiind refăcut şi centrul oraşului, cuprins între străzile Victoriei, Doamna Bălaşa, Maior Şonţu.
De asemenea, au fost construite din fondurile statului 18 şcoli gimnaziale, 20 de grădiniţe, creşe şi case de copii, şapte localuri. S-a dat în folosinţă Spitalul Judeţean Argeş – în 1973, Policlinica – în 1981, Spitalul de Pediatrie – în 1984, s-a extins corpul Teatrului „Alexandru Davila” în perioada 1977-1979, s-au construit cinematografele „Bucureşti” – în 1958, „Lumina”, „Dacia” – în 1968, „Modern”, renovat în 1972.
A fost iniţiată o manifestare specifică oraşului Piteşti denumită, „Simfonia Lalelelor”, în anul 1978, care continuă şi în zilele noastre, iar din 1962 se înfiinţează un centru universitar prin crearea Institutului de Învăţământ Superior de trei ani, iar în anul 1969 iau fiinţă o serie de facultăţi tehnice.
Au mai fost construite instituţii publice, printre care amintim Poşta Centrală – în 1954, Hotelul „Argeş” – în 1961, Banca Naţională – în 1964, Prefectura Argeş – în 1970, Hotel „Muntenia”, în perioada 1970-1976, Casa de Cultură a Sindicatelor în 1971, Magazinul „Trivale” – în 1972, Sala Sporturilor – în 1972, Liceul „Alexandru Odobescu” – în 1974, Tribunalul Argeş – în 1976, Institutul de Proiectare – în 1978, Bazinul Olimpic de Înot – în perioada 1981-1985, Grupul de Pompieri în 1983, Casa Cărţii şi Casa Artelor în 1986-19896).
S-au reconsiderat principalele artere din oraş, pieţele comerciale în toate cartierele mari (1981-1985) şi autogările de călători şi marfă (1970-1985).
Pentru a se putea asigura o asemenea dezvoltare a fost nevoie de masive demolări, fiind în acest sens demolate atât clădiri insalubre, dar şi clădiri cu valoare arhitecturală tradiţională deosebită care au existat în zonele Craiovei, Teiuleanu, Târgu din Vale şi parţial în Centrul Civic.
La nivelul oraşului Piteşti existau în anul 1989 înscrişi mai mult de 41.000 de elevi şi studenţi, 13 instituţii de cultură şi artă, 66 instituţii sanitare formate din creşe, dispensare, spitale, farmacii, 21 de unităţi preşcolare şi ocrotire a minorilor şi 260 de unităţi de prestări servicii7).
Este de menţionat faptul că, pe baza Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 adoptată de Marea Adunare Naţională, oraşul Piteşti a primit calitatea de municipiu, fiind inclus în categoria marilor oraşe ale României, în componenţa localităţii intrând comunele suburbane Bascov, Bradu, Colibaşi, Mărăcineni, Ştefăneşti. Acest mod de organizare a fost reglementat până în anul 1990.
Aspecte privind evoluţia oraşului Piteşti au fost prezentate într-o serie de publicaţii în perioada 1944-1989, printre care amintim ziarele locale „Presa”, „Gândul nostru”, „Argeşul”, până în 1951, „Secera şi Ciocanul”, în perioada 1951-1989, revista lunară de cultură „Argeş” (1966-1989).
Deşi acest articol privind evoluţia oraşului Piteşti în perioada 1945-1989 pe care l-am redactat poate părea, la prima lectură, o prezentare strictă a unor date statistice, consider că este important să cunoaştem şi evoluţia localităţii noastre, în perioada amintită, din această perspectivă care a contribuit la crearea imaginii municipiului Piteşti de astăzi, cu toate că unele obiective descrise mai sus după 1990 au dispărut datorită noilor condiţii economice apărute.
NOTE
1) P. Popa, Paul Dicu, Silvestru Voinescu, Piteşti. Tradiţie şi contemporaneitate, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş, Piteşti, 2008, p. 195 şi urm.
2) Idem, p. 197 şi urm.
3) Ibidem, p. 199 şi urm.
4) Ibidem, p. 201 şi urm.
5) P. Popa, Piteşti. Tradiţie şi contemporaneitate, p. 203 şi urm.
6) Idem, p. 205.
7) Ibidem, p. 206.