Oraşul Piteşti este aşezat la confluenţa a două râuri cu debit permanent, la intersectarea unor importante căi de comunicaţie dintre Ţara Românească şi Transilvania, între centre mari cuprinse între Carpaţi şi Dunăre, fapt ce a influenţat favorabil evoluţia sa. Aceeaşi poziţie a favorizat aşezările care s-au succedat pe teritoriul localităţii în paleolitic, neolitic, epoca bronzului, epoca fierului. Existenţa culturii materiale a geto-dacilor, limesul transalutan care trece prin Piteşti, ca şi castrele romane din apropiere sunt argumente concrete că vechea aşezare de pe teritoriul Piteştiului a făcut parte din Dacia Romană.
După retragerea aureliană (275) şi până în secolele X-XI s-au descoperit pe teritoriul Piteştiului şi în împrejurimi piese numismatice şi arheologice. Este vorba de vase şi fragmente ceramice autohtone caracteristice secolelor III-VII, de monede romane şi bizantine din aceeaşi perioadă ca şi piesele ceramice şi metalice aparţinând culturii Dridu (secolele VIII-XI). Acestea dovedesc existenţa unei activităţi intense a populaţiei daco-romane în această parte a Ţării Româneşti, precum şi legăturile comerciale cu diferite centre din lumea romană şi bizantină.
Analizând importanţa Piteştiului ca un centru economic şi social în Evul Mediu românesc, s-a dovedit că localitatea a făcut parte din voievodatul lui Seneslau, apoi din statul feudal independent Ţara Românească condus de Basarab I Întemeietorul. Mai mult ca sigur, locuitorii săi au intrat în rândurile oastei domneşti la bătălia de la Posada (9-12 noiembrie 1330), în urma căreia s-a proclamat independenţa Ţării Româneşti faţă de Ungaria.
Prima atestare documentară a oraşului Piteşti datează din anul 1388 pe data de 20 mai, într-un act emis de domnitorul valah Mircea cel Bătrân (1386-1418).
Oraşul, actuala reședință a judeţului Argeş, a fost pentru scurtă vreme şi capitala Ţării Româneşti unde domnitorii şi-au construit curţi domneşti şi au deţinut proprietăţi.
Dezvoltarea economică a localităţii, aşezarea ei la intersectarea unor importante căi de comunicaţie, cât şi climatul moderat au contribuit la folosirea Piteştiului ca reşedinţă domnească temporară. Despre curţile domneşti de aici, care din păcate nu se mai păstrează, aflăm din hrisoavele emise de Neagoe Basarab, domnul Ţării Româneşti (1512-1521), cum ar fi cel din 22 noiembrie 1517 „scris în noile curţi din orașul Piteşti”. În 1656, Constantin Şerban, domnul Ţării Româneşti (1654-1658) a construit biserica „Sfântul Gheorghe” ce reprezintă astăzi monumentul cel mai valoros din oraş. O serie de date şi documente prezintă dezvoltarea unor elemente locale de cultură medievală determinate de realităţile economice, politice şi sociale, de prezenţa unei cancelarii temporare domneşti, şi mai târziu, a cancelariei Episcopiei Argeşului. Printre acestea, sunt de menţionat vestitele ateliere de pictură, adevărate şcoli de zugravi, arhitectura tradiţională locală îmbinată cu stilul neoclasic şi eclectic, şcolile româneşti de la biserica „Sf. Gheorghe” (sec. XVIII), schitul Buliga etc.
Oraşul a fost cuprins în triunghiul strategic al lui Tudor Vladimirescu, iar în apropiere, la Goleşti, conducătorul revoluţiei de la 1821 şi-a trăit ultimele zile, înainte de a fi arestat şi trimis la Târgovişte (prin Pitesti-Câmpulung), unde a fost omorât. Piteştenii şi-au manifestat adeziunea faţă de revoluţia de la 1848, printre conducătorii căreia s-au aflat Goleştii şi Brătienii. Ei au susţinut fără rezerve actul Unirii de la 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza vizitând Piteştiul şi stabilind o serie de măsuri pentru dezvoltarea sa urbanistică, printre care şi construirea unui nou local de primărie – astăzi Galeria de Artă. În timpul Războiului de Independenţă de la 1877-1878, Piteştiul a fost o importantă bază de aprovizionare a frontului şi centrul pentru tratarea răniţilor. Regimentul 4 Dorobanţi Argeş, înfiinţat în anul 1876 a obţinut victorii la Rahova şi Vidin, iar după terminarea războiului, prinţul Carol a trecut în revistă, la Piteşti, trupele lăsate la vatră.
În timpul Primului Război mondial, Regimentul 4 Argeş a luptat vitejeşte la Bran, Şercaia, Poiana Mărului, Breaza, Mărăşti. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”clasa a III-a, „pentru vitejia şi avântul extraordinar cu care au luptat ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii… în aprigele lupte din iulie 1917”. Românii din Regimentul 6 Artilerie din care au făcut parte şi mulţi piteşteni s-a acoperit de glorie şi i-a fost conferit Ordinul „Steaua României” cu spade în gradul de cavaler cu panglică de „Virtutea Militară”.
Piteştiul are renumele de oraşul lalelelor, aici fiind găzduit anual un important festival, Simfonia Lalelelor
Stema municipiului a suferit de-a lungul timpului numeroase schimbări, însă a păstrat principalele elemente simbolistice. Stema oraşului medieval, descoperită recent de un muzeograf de la Piteşti, avea reprezentată o cruce, care pare latină. Stema din perioada interbelică avea forma unui scut albastru şi un turn medieval pe care se află un vultur ce ţine în gheare steagul României. Turnul medieval simbolizează dinastia Basarabilor, cei cărora li se datorează organizarea Ţării Româneşti. Vulturul este simbolul latinităţii, fiind întâlnit pe mai multe steme din România; acesta întruchipează curajul, puritatea, libertatea, hotărârea şi puterea. Scutul albastru simbolizează cerul.
Bibliografie:
1. Petre Popa, Studii şi comunicări, Tipografia Argeş, Piteşti,1986
2. Mavrodin, Teodor, Istoria Primăriei Piteşti, Editura Pământul, Smeura, 1996.
3. Mavrodin, Teodor, Piteşti – Mărturii documentare, 1388-1944, Direcţia Generală a Arhivelor Statului din Republica Socialistă România, vol. I, Bucureşti, 1988.