Un popor care nu-şi cunoaşte adevărata istorie este asemenea unui stejar cărui încep să i se usuce rădăcinile; piere lent, dar sigur; atâta timp cât rădăcinile sunt viguroase, stejarul nu poate pieri decât de trăsnet. Cucerirea bolşevică, bazată pe doctrina atee şi violenţa cea mai brutală, a aplicat atât puterea falsului distrugător al rădăcinilor noastre istorice, cât şi forţa distructivă a trăsnetului care transformă totul în scrum şi ţăndări. Pentru aplicarea primei metode, la 21 martie 1945 a înfiinţat „Universitatea muncitorească a Partidului Comunist”, devenită ulterior „Academia social-politică «Ştefan Gheorghiu»” şi a fost desăvârşită la 3 august 1948 prin „Legea pentru reforma învăţământului”; uscarea rădăcinilor neamului românesc era asigurată prin mistificarea totală a istoriei.
A doua lovitură a trăsnetului a început la 10 iunie 1947 prin „Legea pentru reorganizarea Ministerului Apărării Naţionale”. La 1 martie 1948 a intrat în vigoare noua „Lege de organizare judecătorească” prin care se înfiinţează instituţia asesorilor populari, legea fiind de fapt proiectul pentru organizare judecătorească din 28 noiembrie 1947, iar între proiect şi lege, la 24 februarie 1948, a fost destituit ministrul Justiţiei Lucreţiu Pătrăşcanu, care avea să fie condamnat la moarte, tocmai în baza legii pe care o crease; bolşevicii, după ce s-au folosit de el, l-au ucis pentru că mai avea sentimente româneşti care îi deranjau; au fost fabricaţi judecători şi procurori cu 4-7 clase primare şi şase luni de „pregătire”.