Sculptură şi desen la Piteşti

Galeria de artă Rudolf Schweitzer-Cumpăna găzduieşte o expoziţie de sculptură a artistului plastic Grigore Patrichi-Smulţi. Expoziţia cuprinde lucrări în lemn, dar şi desene colorate.  
Absolvent al I.A.P. Bucureşti în urmă cu 46 de ani, sculptorul este membru U.A.P. din 1968. Până în prezent a participat la foarte multe expoziţii de stat, municipale şi comemorative. A deschis 23 de expoziţii personale, inclusiv în Piteşti (în urmă cu 6 ani).
Este la cea de-a 34-a expoziţie şi a doua în Piteşti, prezentând un număr de 40 de lucrări realizate în lemn. Selecţia realizată de artist trădează un maestru al structurilor şi configuraţiei umanoide.
Lucrări ca „In memoriam”, „Curioasa”, „Sunetul muzicii”, „Dans”, „Supliciu”, „Echilibru”, „Viola da gamba” etc. conduc privitorul către o artă a sugestiei, cu trimiteri către bizantinism, mai ales prin apelarea la unele tente hieratice, dar şi apelul la un soi de primitivism şi chiar arhaism.
Bun cunoscător al cioplitului în lemn, Patrichi speculează fibra materiei, mânuind astfel intenţia de metamorfozare a căutărilor plastice. „Desface” cu blândeţe încărcătura emoţională oferită de senzualitatea, melancolia şi misterul personajului feminin. Încearcă (şi reuşeşte) să ne propună o viziune foarte personală a expresivităţii chipului, dar şi timpului în „Curioasa”, „Dans”, „Reverie”, „Tors”, „Melancolie”, „Gest”, „Blondă” etc.
Sculptorul gândeşte mult „lucrările” – dovadă stau desenele pregătitoare – fugind de gestul rapid şi folosind ca mod de comunicare simplificarea profundă, dar şi posibilitatea de interpretare a volumelor şi a finisării materialului (în cazul de faţă lemnul, a cărui esenţă este bine căutată).
Chiar dacă în general lucrările lui Grigore Patrichi sunt de mici dimensiuni, ele transmit, printr-un dozaj al volumului bine ales, ideea de monumentalitate. Artistul se „mişcă” firesc în jurul lucrărilor sale, sugerând un soi de nobleţe spirituală. „Aerul” care participă la comunicare este „liber” să treacă printre forme. Sensibilitatea artistului este aproape nefirească pentru un sculptor. Dar, poate tocmai de asta creează o plăcere estetică de netăgăduit.
Este interesant citatul din istoricul de artă Elie Faure: „Un popor e ca un om. Când a dispărut, nimic nu mai rămâne din el, dacă n-a avut grijă să lase o urmă pe pietrele drumului”.
Totuşi există o mică nemulţumire faţă de nivelul de expunere: lipsa unor socluri, chiar de mici dimensiuni, defavorizează citirea unora dintre lucrări.
Mulţumim artistului care la sfârşitul expoziţiei va dona Muzeului Judeţean Argeş două lucrări (alese de organizatori !?!).
În final o notă bună pentru organizatori: o astfel de expoziţie (sculptură) aduce un suflu nou „bătrânei” (sau „îmbătrânitei”) Galerii de Artă, mărind dorinţa amatorilor să-i treacă pragul. Să vă ţină Dumnezeu mereu aşa!