Artă cu uşa închisă
Într-o discuţie cu maestrul Ion Pantilie despre înţelesurile artei contemporane, în stilu-i caracteristic, mi-a sugerat să vizitez Expoziţia de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), intitulată „De la figurativ la abstract”. Cu aerul său de intelectual elitist mi-a poruncit patriarhal: „Vedeţi-o, scrieţi despre ea şi apoi o comentăm împreună, în acelaşi spaţiu de revistă”. După principiul: „Să văd ce ştii şi apoi vorbim!”. Sigur, a fost o invitaţie către un dialog constructiv, unul înjghebat pe tema picturii moderne, pe considerent că „nu bate casa cu masa”, întrucât pe la unele vernisaje curg prea multe metafore orale în comparaţie cu ce se observă prin tablourile expuse publicului. Iar vorba are, uneori, efect nociv asupra artei, când nu avem de-a face cu critica autorizată. De aici mi se trage acest demers. De la faptul că prea mulţi vorbesc şi prea puţini pricep. Iar în arta autentică sunt prea mulţi veniţi şi prea puţini chemaţi. Altfel, dacă nu este cineva să-ţi îndrume paşii spre înţelesul mesajului operei de artă, în speţă al picturii, interesul dispare, iar demersul artistic rămâne, exclusiv, la îndemâna elitiştilor,
