POEZIA POSTMODERNĂ

1. O parte a scriitorilor şi a criticilor noştri au vorbit şi continuă să ozişii poeţi postmoderni? Generaţia ’80 în totalitate, o anumită fracţiune a ei – poeţii Cenaclului de luni, după cum crede Mircea Cărtărescu (vezi Postmodernismul românesc, 1999) –, poeţii optzecişti şi cei şaizecişti (Nicolae Manolescu, în vol. Despre poezie), poeţii generaţiilor sau valurilor poetice ’80, ’90 şi 2000, aşa cum susţine Dumitru Chioaru în antologia Noua poezie nouă (2011)?
2. În volumul Postmodernismul românesc, Mircea Cărtărescu afirmă că „prin 1985 (…) optzecismul era deja epuizat ca formulă poetică” şi că poezia optzecistă s-a salvat prin „angajamentul în lumea postmodernă”, prin „orientarea ei (…) către cultura de tip nord-american, astăzi un adevărat arhetip al postmodernităţii”, aşadar prin sincronizare.
Credeţi în sincronizare? Asigură de la sine modelul american sau cel occidental, în general, calitatea poeziei obţinute „prin sincronizare”?  
3. Cum definiţi dv. aşa-zisa poezie postmodernă din spaţiul cultural românesc? Care sunt trăsăturile specifice, definitorii ale acesteia? Se regăsesc trăsăturile poeziei noastre postmoderne printre trăsăturile poeziei postmoderne americane (occidentale) de valoare?
4. Mircea Cărtărescu găseşte că poezia postmodernă românească se trage/provine din Cenaclul de luni şi că ea are cinci poeţi optzecişti-postmoderni de valoare (vezi Postmodernismul românesc), iar Nicolae Manolescu, în Istoria critică a literaturii române…, mizează pe 18 poeţi postmoderni, dintre care 11 sunt tot din Cenaclul de luni.  
Provine poezia postmodernă românească în mod prioritar din Cenaclul de luni, sau poeţii postmoderni de luni sunt doar cei oficiali? Dv. câţi poeţi performanţi postmoderni credeţi că avem? 5, 10, 100? Aveţi curajul să ne daţi câteva nume de poeţi postmoderni valoroşi?  
5. Credeţi că poezia optzecistă „este principalul (dacă nu singurul) sistem de referinţă”, „atât pentru cititorii avizaţi, cât şi pentru cei mai tineri poeţi”, aşa cum spune Alexandru Muşina în Antologia poeziei generaţiei ’80 (prefaţă la cea de-a doua ediţie, 2002)? Adică, dacă ne raportăm la poezia modernă sau la cea postmodernă în general, suntem cumva pierduţi pentru poezie?
6. Generaţia poetică optzecistă este „cea mai bogată şi valoroasă generaţie poetică apărută în ultimii 45 de ani”, spune Al. Muşina în Antologia poeziei generaţiei ’80 (Prefaţă, 1993). Ce rezonanţă credeţi că are poezia optzecistă sau optzecist-postmodernă în context contemporan universal?
7. În seminarul de la Stuttgart din anul 1991, numit Sfârşitul postmodernismului: noi direcţii, s-a discutat despre epuizarea literaturii postmoderniste şi despre naşterea unei noi literaturi.  
Este postmodernismul occidental în criză? Este acesta deja o literatură a trecutului? Şi cum vă apare dv. insistenţa/stăruinţa întru postmodernism a poeţilor români, care după ce s-au sincronizat cu postmodernismul american cu trei decenii mai târziu, continuă să rămână în tranşeele postmoderne chiar şi după ce steaua lui (se pare că) a apus?  
8. Dacă nu credeţi în poezia postmodernă, în ce poezie credeţi totuşi? Ce fel de poezie se face acum la noi? Care sunt notele ei definitorii şi ce şanse are ea să se impună, dacă o raportaţi la poezia postmodernă oficială, adică la cea susţinută azi de Guvernul Literar Postmodern?