Bun venit printre critici, doamnă Mioara Bahna!

În lotul de cărţi primite cu poşta zilelor trecute se afla şi una intitulată simplu şi modest: Aventura lecturii. Autor: Mioara Bahna.
Numele autoarei mi-a atras numaidecât atenţia, întrucât în ultimii doi-trei ani l-am întâlnit în paginile mai multor reviste: Plumb, Ateneu, Cronica, în Cafeneaua literară şi în Oglinda literară. Poate să fi fost prezent şi în altele, pe care nu le ştiu şi n-am avut ocazia să le citesc.
Volumul, subintitulat Scriitori străini (probabil urmat de altul, care urmează să apară, consacrat autorilor români) a fost tipărit de Editura Valman din Rm. Sărat, o firmă modestă ca producţie, dar care caută să ne obişnuiască cu apariţii de ţinută, fără rabat la calitate.
Printre articlierii şi recenzenţii „câtă frunză, câtă iarbă”, vorba poetului, din multele reviste care apar la noi după 1990, d-na Mioara Bahna face o figură cu totul aparte. Domnia Sa citeşte mult, desigur, ca noi toţi, însă s-a dovedit / se dovedeşte a fi un lector care, aflat, aşijderea ca noi toţi, într-o permanentă criză de timp, nu-şi iroseşte vremea cu orice a fost adunat de către un autor sau altul între coperţile unui volum. Dânsa ştie să discearnă şi să se oprească asupra unor opere celebre, care au făcut, ca să zic aşa, carieră în cultura universală, scrieri semnate – cele mai multe! – de laureaţi ai Premiului Nobel sau de scriitori apropiaţi ca valoare de aceştia: Isabel Allende, Dino Buzzati, Italo Calvino, William Golding, Knut Hamsun (….), Milan Kundera, Mario Vargas Llosa, Gabriel Garcia Marquez, Amoz Oz, Orhan Pamuk, Alain Robbe-Grillet, Yasunari Kawabata şi alţii.
Doamna Mioara Bahna se apropie, se poate zice, cu o anume sfială de operele literare semnate de nume celebre, considerându-le ceva miraculos, fin şi excelent rezultat al unui proces de creaţie pe care îl consideră ceva „între divin şi uman”, cum frumos şi exact îl numeşte în capitolul ce deschide volumul de faţă. Şi, apropo de respectivul capitol introductiv, se cuvine a remarca încă un fapt: opiniile dumisale sunt susţinute prin argumente (sau citate) din Platon, Nietzsche, Henri Delacrois, Freud, Tudor Vianu şi alţii. Concluzia la care ajunge doamna Mioara Bahna reprezintă, de fapt, mobilul, cauzalitatea gestului de a fi conceput cartea: „…fascinaţia pe care o produce arta, dintotdeauna, asupra omului, forţa sa cathartică nu încetează să ne determine să căutăm a înţelege misterul originii şi al acţiunii acesteia asupra noastră, indiferent de epocă şi de loc.”
Prin urmare, autoarea este fascinată de scriitorii pe care i-am numit mai sus şi caută să înţeleagă – pe de o parte mesajul lor, iar pe de alta arta prin care aceştia au reuşit să creeze, după caz, atmosferă, dinamică şi culoare, adică acel „mister” care le-a conferit propriilor opere nu numai originalitate şi forţă, ci şi darul de a fi profund umane şi universal valabile. Iată, de pildă, cum îşi încheie comentatoarea însemnările despre Isabel Allende: „Căsătorii, divorţuri, boli, naşteri, toate acestea şi multe altele sunt, prin urmare, suişuri şi coborâşuri care compun peisajul vieţii celei care, ca şi marele său confrate, Gabriel Garcia Marquez, cu care se aseamănă în multe privinţe, fără a-i povesti viaţa, pentru că scrisul e, parafrazându-l pe Emil Cioran, o terapie împotriva omenescului din sine, de fapt a labilităţii induse de dispariţia fiicei, dar şi împotriva oricărei agresiuni, dinăuntru sau din afară, iar precizarea din final – Sfârşit (deocamdată) – exprimă promisiunea scriitoarei de a continua acest «dans» cu viaţa.”  
În alt loc, scriind despre Împăratul muştelor, romanul încununat cu Premiul Nobel al lui William Golding citim: „cartea… nu e, în concluzie, spectaculoasă sub aspectul construcţiei sau al realizării artistice, dar autorul propune ca temă de meditaţie un univers uman plin care sugerează capacitatea de regenerare a lumii, complexitatea omului, care stă la baza acestei regenerări.” Judecată lucidă şi de bun simţ aş zice, capabilă, implicit, să invite cititorul la lectură. Să mai reţinem încă un citat, de data asta despre romanul Vechiul oraş imperial, al altui „Nobel”, japonezul Yasunari Kawabata, foarte căutat şi citit şi la noi încă din urmă cu vreun sfert de veac. Atenţia d-nei Mioara Bahna e acum atrasă de construcţia cărţii, observaţiile fiind, aşijderea, cât se poate de judicioase: „… romanul lui Yasunari Kawabata este reconfortant, prin impresia de stabilitate şi de armonie pe care o generează acest popor (japonez – n.n.) curat, la propriu şi la figurat. Frescă a unei lumi care îşi doreşte cu fervoare să oprească trecerea timpului sau măcar să înveşnicească valorile perpetuate din generaţie în generaţie, şi care au permis metamorfozarea unui pământ sărac într-o oază edenică, romanul este, aşadar, asemeni universului pe care-l aduce în faţa cititorului, opera unui artizan, atent la orice detaliu, pentru ca armonia asociată cu discreţia în tot şi toate, cărora le e imn, să nu fie în niciun chip lezată”.
Întrucât spaţiul nu-mi permite să detaliez, voi a mai spune doar că volumul doamnei Mioara Bahna, cu largă accesibilitate, pe alocuri chiar şi cu o discretă şi benefică notă didactică, poate fi de un real folos cititorilor de toate vârstele, dar mai ales adolescenţilor şi tinerilor care sunt provocaţi să cunoască valorile adevărate ale literaturii universale contemporane – tot atâtea posibile repere esenţiale în formarea personalităţii lor.
Şi pentru că un cronicar de literatură universală este un fel de rara avis în zilele noastre (iar cartea aceasta reprezintă un debut editorial) se justifică şi urarea pe care se cuvine să i-o facem autoarei: „Bun venit printre critici, doamnă Mioara Bahna!”