Persoana a treia

Din întâmplare, autorul s-a născut la ţară, ca şi alţi scriitori români, cu mult mai însemnaţi decât el. Iată unde şi când a început să fiinţeze TOMA BIOLAN: 1 septembrie 1941, în satul Frasin-Deal, din comuna Cobia de Sus, judeţul Dâmboviţa.
A comis imprudenţa de a învăţa să citească de la vârsta de cinci ani, şi de atunci nu s-a mai oprit din citit. Sunt atâtea cărţi minunate în lumea asta!…
Liceul l-a absolvit la „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, la umbra legendară a Turnului Chindiei şi în atmosfera în care se păstrau intacte aureolele unui Cârlova, Grigore Alexandrescu sau Alexandru Brătescu-Voineşti.
Fiind un timid din născare, a reuşit printr-o minune – de care se mai uimeşte şi azi – să intre la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti (1959), din care a ieşit profesor cu diplomă în anul de graţie 1964. Neavând altă alegere, s-a întors în Cobia, unde i-a învăţat carte românească pe copiii de acolo, timp de trei ani. În acest timp, a scris poezie, ca să evadeze dintr-o realitate cenuşie. Din fericire, încercările lui poetice au fost remarcate de Geo Dumitrescu, cel care i-a şi marcat debutul la „Poşta Literară” din  revista „Contemporanul”.
În fine, după o probă de foc, a intrat ca redactor la revista „Argeş” (serie veche) din Piteşti, în vara anului 1967; s-a exersat acolo în toate genurile şi speciile gazetăriei, până la 1 ianuarie 1971, când a fost transferat, pe nepusă masă, la Teatrul „Al. Davila”, în calitate de secretar literar. Ce a  realizat el până acum? (1997) I s-au editat şapte cărţi: Pasărea paradisului (versuri), Editura Cartea Românească, 1979, Nuferi în somn (versuri), Editura Eminescu, 1983, Test de fidelitate (schiţe umoristice), Editura Sport-Turism, 1986, Cartea care zâmbeşte (versuri pentru copii), Editura Ion Creangă, 1987, Cu şoimul pe umăr (versuri), Editura Cartea Românească, 1988, Şi păsările învaţă să cânte, Editura Ion Creangă, 1991, Reţetă pentru greţuri (schiţe umoristice), Editura Sport-Turism, 1992, Una pe faţă, două pe dos, Editura Tiparg, Idei căzute pe gânduri, Editura Tiparg, Seducător Tănase, Editura Tiparg, 2004, Te iubesc, dar nu pe gratis, Editura Tiparg, 2002, Potcoava de argint (povestiri pentru copii), 2004.
A scris mai multe piese pentru teatrul de păpuşi, din care i-au fost reprezentate 11, la Teatrul „Aşchiuţă” din Piteşti, cât şi la Cluj, Timişoara, Arad, Sibiu şi Botoşani: Pana de aur, 1973, Micul dorobanţ, 1977, Roman Năzdrăvan, 1980, Trăsnăi cu nătărăi, 1984, Cei trei purceluşi, 1985, Semnul egalităţii, 1988, Pe cuvânt de crocodil, 1988, Muck îşi caută norocul, 1993, Poveste cu lustru, 1994, Aventură în savană, 1997.
Toma Biolan a făcut şi gazetărie. Tabletele sale au apărut, periodic, în cotidianul Argeşul liber. Autorul (subsemnatul) este conştient că nu e un mare scriitor. Deci nici nu aspiră la premiul Nobel. Nici la premiul Herder. În schimb, se bucură sincer când descoperă că cineva i-a citit vreuna din cărţi şi îl flatează cu comentarii savuroase. Atunci, plin de o sfântă râvnă, el pune mâna pe condei din nou şi scrie, şi scrie… Dar mai ales şterge. Fiindcă aşa se intră în lumea literelor. Tăind în dreapta şi-n stânga. Din tine însuţi, ca să hrăneşti Himera.