Moştenirea

Concomitent cu doliul şi cu pomenile, fostul admirator al lui Mamin a reuşit să construiască, în locul coşmeliei, barul „Sex in the village”, foarte apreciat, la început, de tineretul iresponsabil al comunei, oricând dispus să-şi piardă timpul la un biliard, la un joc mecanic ori la un coctail preparat ca-n filme de nevasta lui don Mateo, o venetică şomeră în defunctul domeniu al alimentaţiei publice din Miceu. După naşterea lui Dănuţ şi, mai ales, după ce controalele medicale scumpe şi minuţioase au demonstrat că bietul copil avea retard mintal, barul a fost transformat într-un fel de „Saloon” rural, suficient de plictisitor încât să nu mai fie frecventat de copii (acesta era şi scopul, căci un preot la care se dusese Any, nevasta lui don Mateo, pusese pe seama barului blestemul handicapului de intelect al progeniturii). Deschis la minte, plimbat prin Occident şi mare amator de filme western, don Mateo a naturalizat, în comună, un fel de „Saloon” admirat de el într-un film cu John Wayne (de fapt, era un remake grosolan cosmetizat, în care nici nu mai juca John Wayne, dar nu aceasta contează): prispă, uşi de lemn care se deschid cu piciorul, postere cu Charles Bronson, Giuliano Gemma şi Clint Eastwood pe pereţi, doi actori bătrâni care recitau, seară de seară, fragmente din „Levantul” lui Mircea Cărtărescu, plus o pensionară a teatrului liric din Miceu, cu un bogat repertoriu de romanţe şi arii din opere şi operete (ea a fost motivul principal pentru care, în noul „Saloon”, n-a mai pus piciorul nici un tânăr din Mărunţeşti).

2012-06-03T22:00:00+03:00