• Cum mai toarnă trecerile, neobosita clepsidră!
• Uneori, ca un Fictiv scăpat de sub control, Realul ne opreşte în trafic şi ne întunecă zarea. Noroc de cârciumioara de la răspântie şi de cântarea ei, „Sus, pe creastă, pe un par uscat, strigă puiul de cinteză”, care mişcă braţul nevăzut al acarului şi întunericul se crapă.
• Demagogia în Parlamentul Lumii, ca în orice Parlament, atenţionează asupra vicierii democraţiei. Sau este o formă prin care democraţia conştientizează nevoia revigorării, urmând întoarcerea la un nou început, în aceeaşi fremătare a elaborării, niciodată încheiată, niciodată istovită?
• Când realitatea devine agresivă, ficţiunea se apără, fie retrăgându-se în tăcere, fie traversând marginea devenită, între timp, centru.
• Şi-a copiat în grabă semnele de lumină postate pe un site de pe calculator, după un chibzuit şi îndelungat negoţ cu vremea care, numai ea, ştie cum se iscă informaţia şi ce rămâne idee.
• Când potenţialul puterii nu este slujit de minţile adecvate (strălucitoare în sistem), se produce o adâncitură în creastă, de unde nu se vor transmite ordine şi măsuri, ci, prin succesiunea de voci sacadate se va dezarticula înţelesul până la exagerări de circumstanţă şi chiar percepţii eronate.
• Imaginarul, care a luat razna printr-un raţional convertit în fantezie, se repliază pe făgaşul său de fiinţare, slujind artei.
• Visele, aceste porţi ale imaginarului, fac să se strecoare gândurile în straie de mit.
• Ori dacă expiraţia este stocată undeva în adâncuri şi se-ntârzie suflul ei, respirul, mişcat de inspiraţie, se va încerca într-un triptic al elocinţei numai prin transpiraţie.
• În lipsa unor date exacte pentru definirea unui lucru sau fenomen, necunoscându-se nici originea reală sau escamotându-se originea, se atribuie acelui fenomen sau lucru o înfăţişare supranaturală. Este un mod să-ţi desfăşori cercetarea, aflându-te sub un plafon ce-ţi îngreunează fiinţa.
• Speciile inferioare sunt marcate de sindromul dăinuirii pentru că tind să evolueze. Dar ele se menţin la nivel mediu, spre a-şi trece cu uşurinţă pragurile.
• Povara libertăţii chinuie fragilitatea sufletului. Este o atenţionare că nu oricine suportă libertatea. Din cauza fragilităţii, sufletul trebuie ocrotit în încăperi ce-i irosesc pietrificarea sau chircirea.
• Imitaţia fascinează ca posibilitate de atingere a unui sistem de viaţă prosper, înfăptuit cu minim efort, dar şi blazează în absenţa unui lucru bine făcut până la capăt. În măsura în care imitaţia devine o dominantă în funcţionarea unei comunităţi, se produce o supunere totală faţă de sistemul copiat prin înstrăinarea şi reprimarea surselor de energie locale ce ar întemeia particularul.
• Ce ar revigora moralul şi ar stăvili abundenţa obiectelor ar fi excavările din prejudecată!
• Cum uneori binele personal nu intră în relaţie cu binele colectiv, convieţuirea devine anevoioasă, căci orgoliul şi egoismul nu acceptă abdicarea de la supremaţie.
• Timpul distruge cetăţi şi prăbuşeşte turnuri, dar lasă neatinse locurile sacramentale. Lucrarea vine dintr-o nevoie internă ce se-nchide în taină, deşi se presupune că mai departe trecerile oferă câte ceva la vamă din ce se cheamă veşnicie.
• Am imaginat o schiţă de tablou al lui „a te situa în viitor”, pentru a agita ceva „în prezentul ce se consumă”. Cugetarea, presupunând fixarea de raporturi, se poate suspenda în lipsa termenului mijlocitor denumit prin „opoziţionalul trecut” la care s-ar face referinţă.
• Ca probă la veşnicie, fiinţa rodului îşi exersează auzul cu strigăte de dor ce au fost. La atâtea reverberaţii prin univers, alte doruri se vor trezi.